Exerciţiile fizice scad riscul de hipertensiune

Exerciţiile fizice scad riscul de hipertensiune

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai exact, riscul de a suferi de hipertensiune arterială este scăzut cu 34% dacă persoana obişnuieşte să facă mişcare de câteva ori pe săptămână.

Rezultatele studiului sunt cu atât mai importante cu cât cercetările anterioare au arătat că riscul de a avea hipertensiune este cu până la 35% mai mare dacă unul dintre părinţi a suferit aceeaşi problemă.

,,Ceea ce noi am descoperit este foarte pratic, dar şi realist. O cantitate moderată de exerciţii fizice, precum mersul pe jos timp de 150 de minute pe săptămână, poate oferi un beneficiu imens sănătăţii, mai ales oamenilor care sunt predispuşi genetic acestui lucru”, Robin P. Shook, doctorand la Universitatea de Sud din Carolina, SUA.

La cercetare au participat aproximativ 6.000 de persoane sănătoase, care făceau săptămânal sport. Dintre aceştia, cel puţin o treime au avut un părinte care a suferit de hipertensiune arterială.

După ce le-au evaluat starea de sănătate, cercetătorii au observat că participanţii care obişnuiau să facă mişcare aveau mai puţin şanse să aibă tensiunea arterial mărită, deşi moşteneau această boală de la unul dintre părinţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
image
image