Iaurtul îţi poate influenţa starea de spirit

Iaurtul îţi poate influenţa starea de spirit

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

În urma studiului, specialiştii au observat că probioticele din iaurt sunt cele care pot influenţa funcţiile cerebrale. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care consumă iaurt de două ori pe zi timp de o lună pot avea o stare de spirit mai bună, reacţionând pozitiv chiar şi în cazul sarcinilor emoţionale intense.

La cercetare au participat 36 de femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 53 de ani, care nu aveau probleme de sănătate.

În primă fază, ele au fost împărţite în trei grupuri. Cele din primul grup au mâncat iaurt care conţinea probiotice (bacterii bune) de două ori pe zi timp de o lună, în timp ce femeile din cel de-al doilea grup au consumat iaurt fără bacterii, iar cele din ultimul grup nu au primit lactate.

Înainte şi după terminarea cercetării, care a durat o lună de zile, oamenii de ştiinţă au efectuat proceduri de RMN la toate participantele.

Ulterior, participantele au fost supuse unei alte proceduri de RMN în timp ce urmăreau mai multe filmuleţe cu oameni furioşi sau fericiţi.

,,Rezultatele au arătat că participantele din primul grup au fost şi cele care au avut un altfel de răspuns cerebral în momentul în care au privit filmuleţele. Ele au fost cele care au avut o activitate redusă în zona cortexului prefrontal, zonă ce ţine de stările emoţionale. Este posibil ca această descoperire să ducă la dezvoltarea de tratamente pentru afecţiunile dureroase cronice, a Alzheimerului, a Parkinsonului sau chiar a autismului”, a precizat Emeran Mayer, profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, SUA.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image