Ingredientul din săpun care poate cauza cancer de colon

Ingredientul din săpun care poate cauza cancer de colon

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai exact, substanţa cunoscută sub numele de triclosan poate favoriza apariţia modificărilor la nivelul bacteriilor intestinale, fapt ce poate să fie asociat cu predispoziţia către cancerul de colon.

Cercetarea, publicată în Jurnalul Medical „Science Translational Medicine“, a arătat că tratamentul de scurtă durată cu doze mici de triclosan aplicat pe cobai poate duce la apariţia inflamaţiilor la nivelul colonului, la colită şi chiar la cancerul de colon.

„Acesta este primul studiu care arată clar care sunt efectele triclosanului asupra sănătăţii intestinale şi nu numai“, explică Guodong Zhang, cercetător în cadrul Universităţii din Massachusetts din Statele Unite ale Americii.

Oamenii de ştiinţă susţin că cercetările vor continua chiar pe eşantioane mai mari pentru a evidenţia cu exactitate care sunt riscurile pentru sănătate dacă persoana foloseşte produse care conţin triclosan.

La nivel global substanţa (care are rol antimicrobian) se află pe lista de ingrediente la mai mult de 2.000 de produse de îngrijire corporală, dar şi cele destinate curăţeniei din locuinţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
shutterstock 1796058736 jpg
Seminte de susan  Sursa foto shutterstock 1943587417 jpg
pierderi de memorie jpg
shutterstock 2528961337 jpg
uitare Alzheimer jpg
image
image