Pierderea auzului, asociată cu riscul de demenţă

Pierderea auzului, asociată cu riscul de demenţă

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Specialiştii susţin că probleme de auz mai sunt asociate cu riscul de spitalizare, de căzături sau de sănătate mentală precară.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă de la Universitatea ,,John Hopkins” din Baltimore, SUA, au comparat activitatea cerebrală a 126 de vârstnici, dintre care doar o parte aveau probleme de auz.

Timp de 10 ani, participanţii au făcut anual câte un RMN, dar şi teste de auz. Astfel, rezultatele ambelor teste au arătat că persoanele care sufereau pierderi de auz erau şi cei care aveau activitatea cerebrală mai afectată.

În cazul lor, rata de deterioare a creierului era mult mai mare decât la ceilalţi vârstnici.

,,Cercetarea noastră a arătat că pierderea auzului este o altă lovitură pe care creierul persoanei de vârsta a treia o întâmpină. Cel mai bine este ca problemele de auz să fie tratate înainte ca ele să se agraveze şi să apară şi alte riscuri”, a precizat Frank Lin, profesor la Universitatea ,,John Hopkins”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image