Scriitorii sunt de două ori mai expuşi bolilor mintale

Scriitorii sunt de două ori mai expuşi bolilor mintale

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Experimentele oamenilor de ştiinţă de la Institutul Karolinska din Suedia au scos la iveală o parte întunecată a creativităţii de care se bucură scriitorii, dar şi dansatorii şi fotografii.

Studiul amplu în care au fost implicate peste un milion de persoane trage concluzii demne de speriat pentru cei care „trăiesc“ de pe urma exploatării creativităţii.

Concluziile trase în urma cercetării arată că scriitorii, în special, prezintă risc mare să sufere din pricina anxietăţii, abuzului de substanţe şi a tulburărilor bipolare, cum sunt schizofrenia şi depresia unipolară.

Conform ultimei cercetări, persoanele care se exprimă cu uşurinţă în scris şi se „refugiază“ în cărţile lor sunt de două ori mai predispuse să-şi încheie conturile cu viaţa.

Un exemplu concret este scriitoarea de origine britanică Virginia Woolf, care a clacat în faţa bolii şi s-a sinucis. „Încep să aud voci şi nu mă mai pot concentra“, a scris ea pe biletul de adio, adresat soţului ei.

Dansatorii şi fotografii sunt, de asemenea, expuşi riscului să sufere de tulburare bipolară.

Omul de ştiinţă Simon Kyaga atrage atenţia asupra rezultatelor studiului şi sugerează ca persoanelor care practică meseriile mai sus amintite să li se acorde mai multă credibilitate încă de la primele simptome acuzate.

Mai mult, Kyaga a declarat că aceste descoperiri trebuie privite sub o altă perspectivă, drept caracterisitici „constructive“, care ar putea aduce beneficii.

Spre exemplu, haosul din gândurile unui schizofrenic ar putea stimula inspiraţia şi originalitatea unei creaţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image