Siropul care ajută la prevenirea Alzheimerului

Siropul care ajută la prevenirea Alzheimerului

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai exact, specialiştii sunt de părere că siropul protejează celulele de la nivelul creierului împotriva proteinelor care au rolul de a afecta memoria şi char de a favoriza apariţia mai multor afecţiuni la nivel cerebral.

La fel ca şi afinele, broccoli şi peştele, siropul de arţar, obţinut prin procesul de fierbere a sevei ce provine de la arborele de arţar, este unul dintre super-alimentele care conţin o cantitate foarte mare de antioxidanţi şi care întăresc imunitatea.

Rezultatele recentei cercetări întăresc şi concluziile de până acum, şi anume că siropul de arţar poate reduce riscul de apariţie a cancerului, dar şi a diabetului.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat efectele consumului frecvent de sirop de arţar şi au ajuns la concluzia acesta poate preveni creşterea numărului de proteine care se pot localiza la nivelul creierului şi care duc la apariţia Alzheimerului.

„Cercetările noastre au arătat că siropul de arţar, bogat în substanţe benefice, cum este cazul polifenolilor, are efecte neuroprotective. Includerea lui în dietă este una dintre soluţiile care ajută la prevenirea Alzheimerului“, a afirmat Navindra Seeram, medic în cadrul Universităţii din Rhode Island, SUA.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2398384607 jpg
horoscop, zodii, stres jpg
shutterstock 2757869459 (1) jpg
suc sfecla hipertensiune jpg
shutterstock 2290054637 jpg
shutterstock 2583757917 (2) jpg
Deschidere an scolar INQUAM PHOTOS jpg
bebelus jpg
image
image