Stresul maturizează timpuriu creierul copiilor

Stresul maturizează timpuriu creierul copiilor

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai exact, situaţiile stesante pot favoriza maturizarea anumitor regiuni din creier pe perioada adolescenţei, anume cortexul prefrontal şi a corpul amigdalian (care are un rol important în gestionarea emoţiilor).

„Stresul poate avea şi un rol benefic când vine vorba de maturizarea cerebrală. De asemenea, situaţiile stresante resimţite pe perioada copilăriei au şi rolul de a-l ajuta pe copil să se adapteze mai uşor schimbărilor din jur pe viitor“, spune Anna Tyborowska, cercetător în cadrul Universităţii din Radbound din Olanda.

Specialiştii susţin că stresul resimţit în perioada adolescenţei poate să fie asociat însă cu o maturizare mai înceată la nivel cerebral, mai exact în zona hipocampsului.

„Părinţii trebuie să ştie că stresul poate avea şi efecte nedorite asupra copiilor, cu atât mai mult dacă ei sunt mici. Există riscul ca pe măsură ce cresc să nu fie sociabili sau chiar să ajungă să aibă probleme de comportament“, atenţionează cercetătoarea Anna Tyborowska.

În cadrul studiului, publicat în Jurnalul Medical „Scientific Report“, oamenii de ştiinţă au analizat datele - adunate din 1998 până în prezent - legate de starea de sănătate şi comportamentul unui grup mare din care au făcut parte atât copii, cât şi părinţi. Ulterior, specialiştii au verificat interacţiunea dintre copii şi părinţi, dar şi legăturile pe care aceştia le aveau cu colegii de serviciu, respectiv colegii de şcoală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
Somn - dormit - pozitie de somn FOTO Shutterstock
shutterstock 219285601 jpg
shutterstock 2816749509 jpg
shutterstock 2673528619 jpg
shutterstock 2333656885 jpg
image
image