Testele oftalmologice pot detecta riscul de accident vascular

Testele oftalmologice pot detecta riscul de accident vascular

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

La studiul amplu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Cercetări în Oftalmologie din Singapore au fost monitorizate aproximativ 3.000 de persoane.

Toate suferinde de hipertensiune, care le face mai vulnerabile în faţa riscului de a suferi de AVC.

În cadrul experimentului, cercetătorii au analizat cadrele luate de la nivelul retinei şi au studiat stratul sensibil la lumină din spatele globului ocular.

Experţii au evaluat starea celulor sangvine retiniene şi au descoperit că pacienţii care au suferit „retinopatii hipertensive“ uşoare au prezentat predispoziţie de 35% de a suferi un accident vascular cerebral.

Persoanele care s-au confruntat cu probleme oculare de intensitate moderată sau severă au fost mai susceptibile de cel puţin 2 ori mai mult decât restul voluntarilor să sufere AVC.

Chiar şi participanţii la studiu care au ţinut sub control hipertensiunea cu medicaţie specifică au prezentat risc crescut de AVC.

„Prin evaluarea retinei putem obţine informaţii referitoare la starea vaselor de sânge din creier“, a precizat omul de ştiinţă Mohammad Kamran Ikram.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
image
image