Trei ceşti de cafea pe zi, asociate cu glaucomul

Trei ceşti de cafea pe zi, asociate cu glaucomul

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Chiar şi cantităţile moderate de cafea pot creşte riscul de apariţie a mai multor afecţiuni oculare, printre care şi glaucomul.

Cercetătorii de la Spitalul de Femei ,,Brigham” din Boston, SUA, afirmă că unii compuşi care se găsesc în cafea duc la creşterea presiunii în interiorul globului ocular, factor ce duce la apariţia glaucomului.

La studiu au participat mai mult de 120.000 de persoane din Marea Britanie şi din SUA, dintre care aproximativ 40% nu sufereau de glaucom. Ei au completat mai multe chestionare privind obiceiurile zilnice şi le-a fost analizat şi istoricul medical.

Dintre aceştia, cei care consumau cafea regulat, în unele cazuri şi în cantităţi mai mari, erau predispuşi glaucomului, spre deosebire de cei care nu beau cafea.

Riscul de apariţie a glaucomului era şi mai mare în cazul femeilor care aveau în familie un istoric privind această afecţiune.

,,Iubitorii de cafea pot reduce reduce acest risc doar dacă încep să consume mai puţină cafea sau mai rar. O altă variantă ar fi şi consumul cafelei decofeinizate”, au afirmat autorii studiului.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Investigaţii oftalmoogice şi ştiinţe vizuale”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic despre paine jpg
creier unsplash jpg
rutina de dus jpg
cum scapi de sughit jpeg
miros jpg
hepatita c 486755824 jpeg
grasime abdomen shutterstock jpeg
primul ajutor în caz de insolaţie jpeg
image
image