Uiţi? Casa este de vină

Uiţi? Casa este de vină

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Tuturor ni s-a întâmplat să intrăm într-o cameră şi să uităm pentru ce am ajuns acolo. Există o explicaţie şi pentru acest fapt, spun specialiştii în psihologie de la Universitatea din Notre Dame din Australia.

Gabriel Radvansky, profesor în psihologie, spune că atunci când intrăm sau ieşim pe o uşă se produce fenomenul de creare a unor „graniţe“ în minte.

Omul de ştiinţă australian a condus mai multe experimente, formate din diverse studii realizate în medii reale şi virtuale. În cadrul lor, subiecţii au efectuat sarcini în care le-a fost solicitată capacitatea de memorare, în timp ce traversau o cameră şi apoi ieşeau pe uşă afară.

Într-unul dintre studii, efectuat în mediu virtual, voluntarii fie au mutat obiecte dintr-o cameră în alta, fie s-au plimbat prin cameră, fără să iasă pe uşă.

S-a constatat că persoanele care ieşeau pe uşă uitau mai uşor, decât cele care rămâneau în cameră.

Astfel, s-a tras concluzia că uşile sunt un fel de „portaluri“ între evenimente.

Rezultatele cercetărilor nu sugerează însă nicio îmbunătăţire a capacităţii de memorare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2669409383 jpg
balonare jpg
shutterstock 2670624427 jpg
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
image
image