De ce e bine să faci sex cât mai des

De ce e bine să faci sex cât mai des

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Sexul întăreşte sistemul imunitar Cercetările au arătat că persoanele cu o viaţă sexuală activă au o imunitate cu mult mai ridicată împotriva viruşilor şi microbilor la care suntem expuşi zi de zi. Astfel, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit că studenţii care făceau sex o dată sau de două ori pe săptămână aveau un nivel mai ridicat al anticorpilor comparativ cu studenţii care făceau sex mai rar.

Există sute de studii efectuate care spun că există o legătură între sex şi tensiunea arterială. Mai precis, unul dintre studiile de referinţă a arătat că actul sexual reduce în mod special tensiunea arterială sistolică.

O viaţă sexuală activă este benefică pentru sănătate - sexul creşte ritmul cardiac într-un mod benefic pentru sănătate şi ajută la echilibrarea nivelului de testosteron şi estrogen, astfel că bolile de inimă şi osteoporoza sunt ţinute la distanţă.

Actul sexual reprezintă un bun antrenament pentru muşchii pelvieni şi evitarea incontinenţei, boală ce afectează 30% dintre femei la un moment dat al vieţii lor.

Stresul este un inhibitor ucigător atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Beneficiile sexului în eliminarea stresului şi pentru calmarea depresiei au fost atent demonstrate.

În cazul bărbaţilor, ejacularea destinde sistemul nervos şi stimulează eliberarea de endorfine, hormoni ai plăcerii secretaţi de creier. În cazul femeilor, absorbţia spermei funcţionează ca un antidepresiv natural şi ajută la eliminarea stresului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image