Băuturi pe care ar trebui să le eviţi

Băuturi pe care ar trebui să le eviţi

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Deşi băuturile care conţin îndulcitori artificiali au mai puţine calorii, acestea pot avea o serie de efecte negative asupra organismului, dacă sunt consumate în mod regulat. Aspartamul dă dureri de cap Aspartamul sau E951 este unul dintre cei mai controversaţi îndulcitori. Ingestia de aspartam creşte apetitul alimentar şi dă dureri de cap, iar în timp poate duce la apariţia depresiei şi chiar a cancerului. Cu toate că producătorii spun că aspartamul este indicat în alimentele pentru slăbit, cercetările de până acum au dovedit contrariul. Spre exemplu, dacă bei sucuri care nu conţin zahăr, dar conţin îndulcitori artificiali, precum aspartam, poţi ajunge să suferi de sindromul metabolic, o afecţiune care dublează riscul de obezitate. Siropul de porumb creşte apetitul De asemenea, în numeroase produse alimentare (inclusiv în băuturile răcoritoare), producătorii adaugă sirop de porumb bogat în fructoză, un îndulcitor artificial care poate duce la creşterea în greutate. Mai mult, un consum ridicat de sirop de porumb poate duce la creşterea tensiunii arteriale şi a nivelului de trigliceride. De aceea, specialiştii subliniază că zahărul în cantitate mică, fie şi rafinat, aşa cum se găseşte în comerţ, este de preferat în locul îndulcitorilor artificiali. Consumul a 40 de grame de zahăr pe zi nu reprezintă niciun risc, spun specialiştii în domeniu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
shutterstock 1796058736 jpg
Seminte de susan  Sursa foto shutterstock 1943587417 jpg
pierderi de memorie jpg
shutterstock 2528961337 jpg
image
image