Exerciţiile de yoga calmează durerile de spate

Exerciţiile de yoga calmează durerile de spate

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Bine, dacă îţi vei cumpăra o carte din care îţi propui să înveţi mişcările de bază şi te apuci de mişcare, în speranţa că vei scăpa de durerea cumplită de spate, s-ar putea să nu fii de acord cu oamenii de ştiinţă.

De aceea, coordonatorul studiului, Karen J. Sherman, spune: „Am descoperit că şedinţele de exerciţii de yoga sunt mai eficiente decât cărţile de unde poţi învăţa să le faci singur acasă“.

Potrivit acestuia, funcţiile spatelui vor fi reluate, iar alte simptome care apar odată cu durerile lombare vor fi reduse până la dispariţie, dacă faci cursuri de yoga cel puţin trei luni“.

În urma experimentului, s-a constatat că exerciţiile de yoga contribuie la diminuarea consumului de analgezice. În cadrul studiului au fost implicaţi 228 de adulţi proveniţi din şase oraşe.

„Cea mai bună concluzie care se extrage din această cercetare este că majoritatea beneficiilor pe care le au exerciţiilor de yoga sunt legate de mobilitate şi de fizic, datorită întinderii şi întăririi muşchilor“, a declarat Sherman.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image