Ana-Maria Brânză, momente emoționante în Franța: va purta flacăra olimpică

Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice de anul acesta vor avea o însemnătate aparte pentru fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, care va purta  flacăra olimpică la sosirea acesteia în țara organizatoare. În vârstă de 39 de ani, fosta campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual va face „front comun” cu alţi sportivi din ţările Uniunii Europene.

Ana-Maria Brânză va purta flacăra olimpică (FOTO: Sportpictures)
Ana-Maria Brânză va purta flacăra olimpică (FOTO: Sportpictures)

Ceremonia va avea loc la Marsilia, pe 9 mai, potrivit anunțului făcut, marţi, de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery: „Cu mai puţin de 100 de zile, înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris, îmi face mare plăcere să fiu gazda dumneavoastră aici, la Reşedinţa Franţei, pentru a vorbi despre pregătirile pe care le facem înainte de marele eveniment şi, mai precis, două aspecte foarte importante. Primul se referă la prima mare celebrare publică legată de JO2024 şi anume sosirea flăcării olimpice la Marsilia. Conform tradiţiei, flacăra olimpică a fost aprinsă cu ajutorul razelor soarelui, în timpul unei ceremonii în sanctuarul din Olympia, în Grecia, unde aveau loc Jocurile Olimpice antice.
Această ceremonie a avut loc pe 16 aprilie. Apoi, flacăra a ajuns la Atena pentru a se îmbarca pe Belem, o ambarcaţiune cu trei catarge şi va traversa Marea Mediterană cu destinaţia Marsilia, unde va ajunge pe 8 mai.
Pe 9 mai, Ziua Europei, flacăra olimpică va traversa Marsilia, în cadrul unei mari sărbători populare, purtată de sportivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene care vor participa la o ştafetă specială a torţei olimpice. România va fi reprezentată de doamna Ana-Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, multiplă campioană mondială, o mare sportivă a României”
.

Emoții mai mari decât atunci când concura

La rândul său, Ana-Maria Brânză s-a arătat emoționată de ipostază. Între timp consilieră a preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, fosta sportivă a afirmat că este la fel de emoţionată ca în perioada în care era în activitatea competiţională. „Până acum, vorbeam despre emoţiile pe care le are un sportiv înaintea Jocurilor Olimpice, acum am ocazia să fiu calificată din oficiu. Emoţiile sunt la fel de mari, poate chiar mai mari. Să fiu inclusă în acest proiect, în momentul în care Jocurile se întorc în Europa, este ceva excepţional şi sunt recunoscătoare Comitetului Olimpic şi Sportiv Român că îmi dă această ocazie să fiu la Marsilia, alături de sportivi din toate ţările europene, să purtăm flacăra olimpică. Ce am învăţat, în ultimii doi ani, este faptul că emoţiile se trăiesc mult mai intens de pe margine, decât atunci când eşti direct implicat”, a afirmat fosta sportivă. România are, până acum, 79 de sportivi calificați la JO 2024, la atletism, înot, box, kaiac-canoe, canotaj, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, polo pe apă, tenis de masă și lupte.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net