Cine e surpriza de la Roland Garros. A scos-o pe Sabalenka, stabilind un record

Ultima actualizare:

Una dintre marile surprize de la Roland Garros s-a produs în fața sferturilor de finală de la feminin, acolo unde Mirra Andreeva (38 WTA) a reușit să-și asigure prezența în penultimul act al competiției, învingând un nume greu din „sportul alb”. De altfel, rusoaica în vârstă de doar 17 ani a devenit cea mai tânără semifinalistă de Grand Slam, din ultimii 27 de ani.

Mirra Andreva, în semifinalele Roland Garros (FOTO: EPA)
Mirra Andreva, în semifinalele Roland Garros (FOTO: EPA)

Andreeva a reușit să o elimine pe Aryna Sabalenka (2 WTA), miercuri, scor 6-7(5), 6-4, 6-4, după un meci de două ore și 29 de minute, în care jucătoarea belarusă s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, acuzând stări de slăbiciune și primind un time-out medical, dar și alte îngrijiri, de-a lungul partidei.
„Am avut câteva probleme fizice, am fost foarte bolnavă, în ultimele zile, am avut o gastroenterită şi nu a fost uşor”, a explicat numărul doi mondial, care nu mai pierduse niciun meci de Grand Slam, anul acesta. În ciuda stării precare de sănătate, belarusa nu s-a gândit să abandoneze: „Întotdeauna fac tot ce pot pentru a lupta până la capăt. Trebuia să încerc şi speram ca, în cele din urmă, să găsesc o cale şi să mă simt un pic mai bine. Am luptat şi am făcut tot ce am putut pentru a continua. Mirra este o jucătoare grozavă”.

Pe urmele marilor nume din tenis la nivel mondial 

Profitând de context, Andreeva și-a câștigat locul în istorie - înapoi în timp, fosta sportivă elvețiană Martina Hingis, fostul număr 1 mondial, reușea să ajungă, pe când avea doar 16 ani, în semifinalele de la Roland Garros şi US Open în 1997. Revenind în prezent, Andreeva a consemnat un record, devenind cea mai tânără jucătoare care a învins-o pe numărul 1 sau numărul 2 mondial într-un turneu de Grand Slam, după fosta jucătoare australiană Jelena Dokić, care avea 16 ani când a învins-o pe Martina Hingis, lider mondial, în primul tur la Wimbledon, în 1999. De altfel, se remarcă drept cea mai tânără care a reuşit acest lucru la Roland-Garros de când Monica Seleș, tot la 16 ani, a învins-o pe Stefanie Graf în finala de la Paris, din 1990.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net