Dinamo, în plin scandal cu mafia pariurilor? 25.000€ pentru un „galben”
Dinamo trece prin momente tensionate, dat fiind că numele echipei din „Ștefan cel Mare” este asociat cu mafia pariurilor.
Concret, Steliano Filip, în vârstă de 28 de ani, ar fi suspectat că ar fi luat parte la o potențială fraudă pentru câștiguri ilicite din pariuri sportive, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Dinamo, informează „Prosport”. La rândul său, sportivul român își susține nevinovăția, dezvăluind, însă, sumele care i-ar fi fost oferite pentru a ceda.
„Mi-au propus 25.000 euro pentru un cartonaș galben, au fost multe, chiar și pentru altele. Însă nu am făcut niciodată așa ceva, nu aș face, nu am luat niciodată ceva, nu am luat bani din asta! Cine mă cunoaște, știe că sunt curat. Acum, nu cunosc dacă e adevărat, dacă mi-ar fi dat sau au vrut să mă încerce”, a mărturisit Steliano Filip pentru liga2.prosport.ro. Între timp, Departamentul de Integritate și Antifraudă din cadrul Federației Române de Fotbal ar fi demarat deja o anchetă în legătură cu un meci suspect, din sezonului 2021/2022, al Ligii 1. Este vorba despre CS Mioveni-Dinamo, unde Steliano Filip ar fi principal „suspect”.
Ce a trezit suspiciunea de trucare a meciului
Principalul eveniment anchetat ar fi acordarea unui cartonaș galben, în prima repriză a partidei, iar jucătorul vizat ar fi Steliano Filip, căpitanul lui Dinamo din acel meci. În partida respectivă, jucătorul a comis patru faulturi, iar șa ultimul dintre ele, a fost penalizat cu un cartonaș galben din partea arbitrului Adrian Cojocaru, în minutul 24 al partidei cu pricina.
Din informațiile sursei citate, pe piața internațională a pariurilor ar fi fost emise avertizări confidențiale privind o posibilă manipulare pentru pariuri ilegale în partida respectivă. Concret, alerta s-ar fi declanșat în urma detectării unor sume mult mai mari plasate pe primirea primului cartonaș galben de către Steliano Filip și pe încasarea unui cartonaș galben, până în minutul 25 al confruntării respective.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!