Începe „era” Sinner în tenis: italianul a câștigat primul Grand Slam din carieră

Ediția din 2024 a Australian Open va rămâne întotdeauna cu mare însemnătate pentru jucătorul italian Jannik Sinner (4 ATP), care a reușit să ridice deasupra capului primului său trofeu de Grand Slam.

Jannik Sinner, campion la Australian Open (FOTO: EPA)
Jannik Sinner, campion la Australian Open (FOTO: EPA)

Lupta a fost una asiduă pentru ca, în cele din urmă, după trei ore și 44 de minute, Sinner să reușească să-și adjudece meciul, în fața rusului Daniil Medvedev (3 ATP), scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3. Dacă duelul de duminică a început în favoarea adversarului, care părea să domine meciul și lucrurile erau drumul spre marele trofeu se contura în favoarea lui, mai tânărul Sinner, de doar 22 de ani, a reușit să revină, dând dovadă de o putere mentală ieșită din comun și de o ambiție care nu i-a dat pace, până ce n-a consemnat succesul. De altfel, în drumul său spre triumful de la Melbourne, Sinner a reușit să facă KO un alt nume uriaș din „sportul alb”, învingându-l pe campionul Novak Djoković, lider mondial și „lăsând mască” audiența de la Australian Open.

Primul italian care câștigă un Grand Slam din 1976 și până astăzi

De altfel, prin parcursul său excelent și grație titlului cucerit, la început de an, Sinner este primul jucător italian, care se impune la un turneu de Grand Slam, după Adrian Panatta, care câștiga Roland Garros, în 1976.
Cât despre Medvedev, rusul a mai jucat finala la Australian Open din anii 2021 şi 2022, iar la cea din urmă a fost învins de Rafael Nadal, tot după ce a condus cu 2-0 la seturi. În palmares, însă, „se lăfăie” un titlu important de Grand Slam, la US Open, în 2021. 
Rezultatul finalei de Australian Open se va reflecta și în ierarhia mondială a tenisului masculin, Medvedev urcând în clasamentul ATP, pe locul doi, detronându-l pe spaniolul Carlos Alcaraz.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net