Marile evenimente de sport, în 2024: EURO și Jocurile Olimpice, cap de afiș

Ultima actualizare:

2024 are două mari capitole, importante atât în plan european, cât și în cel mondial, iar România este angrenat în ambele.

România va juca la un Campionat European, după opt ani de pauză (FOTO: Sportpictures)
România va juca la un Campionat European, după opt ani de pauză (FOTO: Sportpictures)

Mai întâi, Campionatul European de Fotbal, programat să se dispute în Germania, între 14 iunie şi 14 iulie. Cea de-a 17-a ediţie a competiției și a treia pe teritoriu german o va avea la start și pe naționala României, „tricolorii” reușind să-și asigure „biletul” de participare, după opt ani de pauză, în mandatul lui Edi Iordănescu. Ianis Hagi și colegii lui au ajuns în Grupa E, acolo unde își vor juca șansa împotriva celor din Belgia, Slovacia, precum și câștigătoarea play-off-ului B, lupta din semifinalele acestei faze fiind între Bosnia și Herțegovina vs. Ucraina și Israel vs. Islanda. În urma tragerii de sorți desfășurate la Hamburg, România și-a aflat cele trei meciuri din grupe: pe 17 iunie, de la ora 16.00, va juca împotriva grupării din play-off B, la München, pe Allianz Arena, pe 22 iunie, de la 22.00 va fi Belgia-România la Rhein Energie, în Köln, iar 26 iunie, de la 19.00, se va juca Slovacia-România pe Waldstadion, în Frankfurt.

Interes uriaș pentru suporterii români la EURO 2024

Dacă România își va folosi priceperea și va avea parte și de noroc și inspirație, în cazul în care prima reprezentativă avansează în optimile de finală, există două scenarii: în cazul în care va câștiga grupa, va merge, pe 2 iulie, la München, unde se va duela cu locul trei al uneia dintre grupele A, B, C sau D. De asemenea, dacă va încheia grupa pe locul secund, va întâlni locul doi din Grupa D, pe 1 iulie, la Düsseldorf. Până și locul 3 din grupă ar putea duce în fazele eliminatorii – ar putea ajunge într-o partidă cu locul 1 din Grupa B sau Grupa C, la Köln sau Gelsenkirchen.
Cum România s-a calificat pentru prima dată în opt ani la un turneu final, interesul suporterilor din țară, dar și din diaspora, se așteaptă să fie ridicat, context în care Federația Română de Fotbal a declarat că va solicita cota maximă de bilete alocată fanilor pentru fiecare partidă a „tricolorilor” , aceasta fiind de aproximativ 10.000 de bilete pentru suporterii fiecăreia dintre cele două participante, existând posibilitatea să difere, în funcție de stadionul pe care se va desfășura fiecare partidă. Regula spune că fanii, care vor fi aleși prin tragere la sorți, în urma unor runde de înscrieri online, pot achiziționa maximum patru bilete la un meci și nu pot cumpăra bilete la mai multe meciuri în aceeași zi.

61 de sportivi din România s-au calificat, deocamdată, la JO 2024

Cel de-al doilea mare eveniment, de data aceasta de renume mondial, este reprezentat de Jocurile Olimpice: acestea se vor disputa în Franța, la Paris, între 26 iulie şi 11 august, ajungându-se la ediția cu numărul XXXIII. De altfel, găzduirea competiției de către orașul cu Turnul Eiffel „a aruncat în aer” prețurile la cazare, existând semnale de alarmă pe seama speculei, prețurile crescând de trei ori și atingându-se sume astronomice, motiv pentru care sunt prevăzute numeroase controale, care să echilibreze lucrurile.
România are calificați nu mai puțin de 61 de sportivi la marea competiție și are speranțe la măcar câteva medalii - la ultimele două ediţii, țara noastră a obţinut patru medalii, câte una de aur.
Toate privirile sunt îndreptate către David Popovici, starul României la această ediţie de Olimpiadă. Dublul campion mondial la 100 şi 200 de metri liber a avut un an 2023 dificil, dar toată lumea speră ca vârful de formă să fie atins la Paris. Alături de el, s-a calificat şi Vlad Stancu, în vreme ce la săriturile în apă de la mare înălţime, care devin probă olimpică, vor fi Constantin Popovici (campion mondial) şi Cătălin Petru Preda (vicecampion mondial), ambii cu şanse la medalii.
Cu mari speranțe va merge la Paris și Alina Rotaru, care a obţinut „bronzul” la Campionatele Mondiale de atletism, visul său fiind o medalie olimpică la JO2024, în vreme ce Lăcrămioara Perijoc este calificată în probele de box, iar Cătălin Chirilă reprezintă o mare speranţă la kaiac-canoe, în vreme ce la haltere speranțele se pun în Mihaela Cambei și Loredana Toma.
Canotajul speră la trei medalii, dintre care una de aur, iar favorite în acest caz sunt Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioanele olimpice, europene şi mondiale en-titre la dublu vâsle, având șanse să îşi apere „aurul” de la Tokyo, fiind șanse de medalii și în probele de 8+1 feminin, dublu rame feminin, dar şi dublu vâsle masculin, categoria uşoară.

Calendarul principalelor evenimente

8-14 ianuarie: European de patinaj artistic;
10-28 ianuarie: European de handbal masculin;
15 - 28 ianuarie: Australian Open;
11 februarie: finala SuperBowl;
18-24 martie: Mondialul de patinaj artistic;
24-28 aprilie: Europeanul de gimastică (m);
2-5 mai: Campionatul European de gimnastică feminină;
4-26 mai: Turul ciclist al Italiei;
25 mai-8 iunie: Roland Garros;
14 iunie-14 iulie: EURO2024;
29 iunie-21 iulie: Turul Franţei, care va porni din Florenţa, în Italia, pentru a ajunge la Nisa, întrerupând tradiţionalul final pe Champs-Élysées;
1-14 iulie: Wimbledon;
26 iulie-11 august: Jocurile Olimpice;
26 august-8 septembrie: US Open;
28 octombrie-3 noiembrie: Turneul Campioanelor;
10-17 noiembrie: Turneul Campionilor;
19-24 noiembrie: Cupa Davis;
28 noiembrie-15 decembrie - European de handbal (f).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net