Mărturisirile lui Nadal: „Federer m-a impresionat și emoționat cel mai mult”
După aproape un an, în care a stat departe de terenul de tenis în competițiile oficiale, Rafael Nadal a revenit cu forțe proaspete în „sportul alb”, prilej prin care a vorbit despre domeniul care l-a consacrat.
Într-un dialog cu „El País”, Rafael Nadal a punctat și cum îl vede pe Roger Federer, care s-a retras din circuit, în urmă cu mai bine de un an şi despre care a declarat că îl admiră mai mult decât pe oricine: „Federer a fost perfecţiunea din punct de vedere estetic, al eleganţei şi al tehnicii. Eu am o tehnică foarte bună, foarte multă tehnică, dar tehnica nu este acelaşi lucru cu estetica. Sunt două lucruri diferite! El avea o tehnică incredibilă, făcea lucruri foarte frumoase cu atâta eleganţă, era impresionant! Când am ajuns eu, el era numărul unu în lume şi avea un adversar cu părul lung şi un fizic exuberant.
„Eleganță vs. războinic”, caracterizarea duelurilor Federer vs. Nadal
Eleganţă versus războinic. A fost o combinaţie de personalităţi şi stiluri. Iar asta, în completare cu faptul că am jucat atât de multe meciuri pe cele mai mari terenuri, a făcut din rivalitatea noastră ceva care a rămas mai mult decât orice alt duel. De când mă ştiu, a fost jucătorul care m-a impresionat cel mai mult, care m-a amuzat cel mai mult, care m-a emoţionat cel mai mult! Am fost mai entuziasmat să-l văd pe Roger Federer jucând, decât pe Novak Djoković şi, până la urmă, tenisul este despre emoţie, iar emoţia este cea care te atrage la el”.
Reamintim că elveţianul Roger Federer a pus capăt, pe 23 septembrie 2022, la Londra, unei cariere de legendă, după mai mult de două decenii în circuitul ATP - în ultimul meci din carieră, a făcut chiar echipă cu eternul său rival, spaniolul Rafael Nadal, la turneul Laver Cup.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!