Nume important din tenisul românesc, suspendat 5 ani pentru trucare de meciuri!

Șoc în tenisul românesc. Unul dintre jucătorii români care se anunțau, în vremea junioratului, drept o viitoare mare stea, a fost suspendat cinci ani pentru trucare de meciuri!

Un nume important din tenisul românesc, suspendat (FOTO: Guliver/ Getyimages)
Un nume important din tenisul românesc, suspendat (FOTO: Guliver/ Getyimages)

Tenismanul român Petru-Alexandru Luncanu (34 ani) a fost suspendat pe o perioadă de cinci ani pentru multiple încălcări ale Programului Anticorupţie din Tenis (TACP), a confirmat, vineri, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Numele lui Luncanu este extrem de cunoscut iubitorilor tenisului, pentru că în 2006 a cucerit titlul la Orange Bowl, un turneu destinat juniorilor care e considerat un adevărat Campionat Mondial neoficial pentru tenismenii care vor să facă pasul în tenisul important. 

E de ajuns să spunem doar că în 1987 același trofeu a fost obținut de Jim Courier, în 1998 de Roger Federer sau în 1999 de Andy Roddick, toți viitori lideri ATP, pentru a vă da seama în ce companie selectă se poziționa, în vremea junioratului, Luncanu. Ca să nu mai spunem că în același an, 2006, la categoria Under 16, titlul a fost cucerit de Grigor Dimitrov, cel care înainte de a deveni iubitul Mădălinei Ghenea a fost considerat noul Federer al circuitului profesionist. 

Alexandru Luncanu nu a intrat niciodată în Top 300 ATP (FOTO: Sportpictures)
Alexandru Luncanu nu a intrat niciodată în Top 300 ATP (FOTO: Sportpictures)

Din păcate, la fel cum s-a întâmplat cu mulți juniori foarte talentați, pasul spre turneele de seniori nu a fost deloc ușor de făcut, astfel că a devenit un jucător mediu din circuit. Asta înseamnând participarea la turnee ITF sau Challenger. Chiar și așa, în 2009 a urcat până pe locul 304 în lume, aceea fiind cea mai bună clasare a lui în clasamentul mondial. 

Petru-Alexandru Luncanu ar fi trucat meciuri în perioada 2017 - 2022

După cum informează Agerpres, cazul a fost judecat de ofiţerul independent de audieri anticorupţie Raj Parker, care a menţinut cinci din cele cinci acuzaţii formulate de ITIA legate de trucarea de meciuri în perioada 2017-2021, precum şi lipsă de cooperare cu ancheta ITIA în 2022. 

Parker a evidenţiat că Luncanu a încălcat regulamentul prin manipularea sau influenţarea mai multor aspecte la unele meciuri, facilitând direct sau indirect pariuri pe aceste partide. Mai mult, românul şi-a retras acceptul de a-i fi analizat telefonul mobil cerut de anchetatorul ITIA.

.Luncanu, care a respins toate acuzaţiile, nu va avea voie să joace, să antreneze sau să asiste la orice eveniment din tenis organizat sau desfăşurat sub egida forurilor internaţionale din tenis până la data de 8 iunie 2028. Jucătorul a fost amendat şi cu suma de 40.000 de dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net