Prima reacție a Simonei Halep, despre ratarea turneului de la Madrid

Simona Halep (1150 WTA) a oferit prima reacție, în contextul absentării de la două turnee aflate, inițial, în programul său, după revenirea în circuit. Românca a comentat situația, prin intermediul unui mesaj postat în social media, punctând că motivul pentru care a ales să lipsească de la competițiile în cauză este acela că organismul său are are nevoie de mai mult timp pentru a fi pregătit să joace în circuitul WTA.

Simona Halep are nevoie de un răgaz pentru următoarele turnee (FOTO: EPA)
Simona Halep are nevoie de un răgaz pentru următoarele turnee (FOTO: EPA)

„Din păcate, corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit şi am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. E greu, pentru că vreau să mă întorc cât mai repede în circuit, dar experienţa îmi spune să nu mă grăbesc. Mulţumesc Mutua Madrid Open, care mi-a oferit wild card-ul şi fanilor mei”, a notat sportiva originară din Constanța pe platforma X, fostă Twitter. 

Trei românce pe tabloul principal de la Madrid

Între timp, la turneul de la Madrid, România are pe tabloul principal trei jucătoare: Ana Bogdan (64 WTA), Sorana Cîrstea (30 WTA) şi Irina Begu (128 WTA). Ana Bogdan o va întâlni în primul tur pe chinezoaica Xiyu Wang (52 WTA), Irina Begu pe cehoaica Linda Fruhvirtova (146 WTA), iar Sorana Cîrstea, cap de serie 27, va juca direct în turul doi.
De la revenirea după suspendare pe motive de dopaj, Halep a primit wildcard şi la Miami Open, turneu WTA 1000, acolo unde s-a oprit în primul tur, fiind învinsă de sportiva spaniolă Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3. Totuși, planurile lui Halep sunt mărețe, românca anunțând că țelul său este acela de a reveni în primplanul WTA și să facă parte din nou din Top10
Reamintim că Halep a revenit în tenis, după ce a câștigat apelul făcut la TAS, care a redus la nouă luni suspendarea româncei din tenis, de la patru ani, atât cât „dictase” inițial Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net