Sorana Cîrstea, criticată pentru ce i-a făcut antrenorului la Miami. Reacția sportivei

Ultima actualizare:

După ce a reușit un parcurs uluitor la Miami, unde a ajuns chiar până în semifinalele turneului de tenis, Sorana Cîrstea (74 WTA) a revenit în țară și a vorbit, printre altele, de colaborarea cu antrenorul său, Thomas Johansson, în contextul în care a fost criticată că l-a ironizat la competiție. 

Sorana Cîrstea a avut un parcurs fabulos la Miami, ajungând până în semifinale (FOTO: Getty Images)
Sorana Cîrstea a avut un parcurs fabulos la Miami, ajungând până în semifinale (FOTO: Getty Images)

Concret, după semifinala cu Petra Kvitová (12 WTA), care a eliminat-o pe româncă și a reușit chiar să cucerească trofeul, Firicel Tomai, fostul antrenor al Simonei Halep din perioada 2008-2012, a acuzat-o pe Sorana că l-ar fi ironizat pe Thomas, în timpul partidei. „La un moment dat, a făcut două gesturi ironice, când Kvitová «a plesnit-o» cu două lovituri și a închis repede punctul. Până la meciul acesta, a colaborat foarte bine cu antrenorul din tribună”, a declarat Firicel Tomai pentru DigiSport.  

„Simt că există o chimie specială”

Replica Soranei Cîrstea a venit la sosirea în țară, când a avut numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului său: „Am început cu Thomas în octombrie, iniţial aveam o accidentare la umăr, care din septembrie m-a scos din circuit. Cred eu că are o viziune extrem de bună asupra jocului şi are extraordinar de multă experienţă la nivel înalt, însemnând semifinale, finale de turnee mari. Mereu am avut un potenţial uriaş, însă poate uneori lucrurile erau destul de dezordonate şi el a venit şi a aranjat acest puzzle, ca să ajung la potenţialul pe care mi-l doresc. Simt că există o chimie specială. Mereu am vorbit extrem de frumos şi de antrenorii mei de dinainte, am avut nişte antrenori de nota 10, sunt foarte recunoscătoare. Însă, da, cu Thomas am făcut acest click, a venit cu această experienţă de jucător de TOP 10, cu această mentalitate un pic mai relaxată, dar în egală măsură mult mai matură. Şi să spun că ne completăm foarte bine”. În perioada următoare, Sorana Cîrstea se va pregăti pentru turneele de pe zgură, primul de acest gen din programul româncei fiind la Madrid, în perioada 25 aprilie-7 mai. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
Roger Federer si Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net