Sorana Cîrstea, în lumina reflectoarelor WTA: „Cel mai mare salt din turneu!”

Sorana Cîrstea încă mai culege laurii reușitelor de la turneul de tenis din Miami, unde românca în vârstă de 32 de ani a reușit să ajungă până în semifinalele competiției.

Sorana Cîrstea, urcare spectaculoas în clasamentul WTA (FOTO: Getty Images)
Sorana Cîrstea, urcare spectaculoas în clasamentul WTA (FOTO: Getty Images)

Dat fiind traseul său, WTA i-a remarcat progresul considerabil și a avut cuvinte de laudă, confirmându-i statutul de „surpriză” la turneul desfășurat în Statele Unite ale Americii. Doar Petra Kvitová a reușit să îi pună probleme Soranei Cîrstea, jucătoarea cehă cucerind, totodată, trofeul de la Miami.
Site-ul forului mondial de tenis feminin a consemnat saltul uriaș al Soranei Cîrstea în ierarhia globală a „sportului alb”: după semifinala jucată la Miami, românca a urcat spectaculos în clasamentul WTA, fiind subiectul din titlu-ul site-ului oficial al competiției: „Cîrstea face un salt notabil; Kvitová revine în Top 10”.

România are patru jucătoare în Top 100 WTA

 „Fostul numărul 21 mondial, Sorana Cîrstea, a intrat în Sunshine Double pe locul 83, dar poziția ei în Top 100 a fost în pericol. Ajungând în sferturile de finală la Indian Wells și în semifinale la Miami, Cîrstea și-a îmbunătățit poziția cu 42 de locuri, în ultima lună, cel mai mare salt din turneu. Ea urcă până pe locul 41 WTA”, se arată pe site-ul WTA.
Liderul mondial din tenisul feminin este poloneza Iga Świątek, jucătoarea de tenis care a lipsit de la Miami Open 2023, dar care are un avans de 2.030 de puncte față de bielorusa Aryna Sabalenka, ocupanta poziției secunde.
În ceea ce privește sportivele din România, din fericire, Sorana Cîrstea nu este singura care se află în Top 100 WTA. Alături de semifinalista de la Miami Open 2023 mai este și Simona Halep, sportiva suspendată provizoriu pentru dopaj, care acum „a picat” pe poziția 26. Totodată, Irina Begu se află pe locul 27, iar Ana Bogdan ocupă poziția cu numărul 58.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Printesa Mette Marit la 51 de ani si Printul Haakon   Casa Regala norvegiana (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Aryna Sabalenka si Iga Swiatek (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Costel Galca (Sportpictures) jpg
Scoala de fotbal rapid   SOS Satele Copiilor jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Getty Images) jpg
Dinamo FCSB (Sportpictures) jpg
ianis hagi facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net