Oficial CFR, pe urmele lui Dan Petrescu. „N-am văzut așa ceva în România”

Ultima actualizare:

Precauția pare o trăsătură definitorie în rândul celor de la CFR Cluj. În ritmul „dictat” de antrenorul Dan Petrescu, și președintele clubului se arată rezervat, înaintea „dublei” pe care ardelenii o vor disputa împotriva Slaviei Praga, în etapa a treia din grupele Conference League.

CFR Cluj se pregătește de „dubla” cu Slavia Praga (FOTO: Sportpictures)
CFR Cluj se pregătește de „dubla” cu Slavia Praga (FOTO: Sportpictures)

„Slavia e cea mai bună echipă din grupă. O echipă ofensivă, am remarcat spiritul și atitudinea lor, în meciurile pe care le-am urmărit. Atacau cu zece jucători. În România n-am văzut așa ceva.

Vrem să jucăm la victorie, dar depinde de jucători. De spirit, de atitudine. Întâlnim cea mai ofensivă echipă din grupă. Nu mergem cu echipa a doua, n-am lăsat jucători importanți acasă. Avem experiența anilor precedenți, acest lucru ne-a ajutat.

Este un joc care n-a fost plăcut de privit, cu Petrolul. Dan Petrescu e mulțumit pentru că am câștigat. Avem nevoie de jucători care să fie mai incisivi”, a declarat pentru DigiSport Cristi Balaj. 

Antrenorul cehilor, neimpresionat de CFR

Pe de altă parte, Slavia Praga a catalogat-o pe CFR drept un adversar frivol, antrenorul Jindřich Trpišovský declarând la conferința de presă: „CFR Cluj se concentrează pe apărare, nu vor să marcheze mult. Rezultatele lor, 1-0, 1-1, și golurile marcate în ultimele minute sunt o reflexie a modului în care abordează partidele și a felului în care își doresc să joace”. De altfel, când tehnicianul cehilor a aflat că va juca împotriva lui CFR, s-a arătat dezamăgit:Ne pare rău că nu avem parte de o echipă foarte interesantă pentru fani, cineva cu nume mare. Dar fanii ne-au susținut chiar și în rundele preliminare, așa că eu cred că ei ne vor împinge să trecem de grupă”.

CFR Cluj este codașa grupei sale din Conference League, cu un singur punct în două meciuri. Lider este Slavia Praga, cu patru puncte, urmată de Sivasspor la egalitate și FC Ballkani, tot cu un punct.

Primul meciul cu Slavia Praga este programat să se dispute în deplasare, joi, de la ora 22.00. Partida retur împotriva grupării din Cehia este programată săptămâna viitoare, pe 13 octombrie. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net