Rapid nu se regăsește: fotbaliștii lui Mutu n-au câștigat nici cu Botoșani

După ce a primit vizita lui FC Botoșani, sâmbătă, Rapid nu a reușit să scoată decât un punct din confruntare, după un 1-1. 

Rapid a scos un egal cu Botoșani (FOTO: Sportpictures)
Rapid a scos un egal cu Botoșani (FOTO: Sportpictures)

De fapt, cei care au deschis scorul au fost chiar oaspeții, în prima repriză, când căpitanul moldovenilor, Alexandru Țigănașu, a înscris pentru ai lui ('38). Mare parte din meci, botoșănenii și-au păstrat avantajul pe tabelă, iar salvarea lui Rapid a venit pe final, mulțumită lui Junior Morais ('82). Meciul a fost o provocare și din punct de vedere al accidentărilor, mijlocașul rapidist Jayson Papeau  părăsind terenul accidentat ('22), posibil în urma unei entorse. 

„Sunt dezamăgit de rezultat”

Adrian Mutu a fost echilibrat în declarațiile de după partidă: „Cred că am început chiar foarte bine meciul. Am fost puțin surprins când am văzut sistemul și modul de a juca, în sensul că se apărau foarte bine în fața careului și atunci mi-am dat seama că avem alt gen de meci. La primul lor contraatac a venit și golul. Poate putea să iasă unul dintre băieți să anticipeze. Se întâmplă, dar eu sunt mulțumit de atitudinea băieților. Dumnezeu cred că ne-a dat punctul ăsta pentru munca și atitudinea băieților. Am dominat, m-am uitat pe statistică. Trebuie să învățăm să fim mai concreți în fața porții, pentru că ocazii am avut.

Per ansamblu, cred că s-a văzut forța noastră, atitudinea cu care am jucat, pentru că, până la urmă, nu ne-am dat bătuți nici după ce am primit golul. Pot să spun că sunt doar dezamăgit de rezultat, pentru că cred că după cum a decurs jocul meritam mai mult. Mă bucur că ne-am revenit la nivel de atitudine după meciul cu Chindia (n.r. din etapa trecută, când gruparea din Târgoviște a învins cu 2-1) și nu îmi fac niciun fel de problemă pentru echipa mea. Am văzut un joc bun, solid. Bineînțeles că ne-am fi dorit să câștigăm și suntem supărați pentru rezultat, mai ales că vine în urma unui joc bun din partea noastră. Rapid nu e în criză. Rapid începe încet-încet să conștientizeze ce valoare are”. 

„Nu suntem Barcelona”

La rândul său, tehnicianul lui FC Botoșani, Mihai Teja, a punctat: „Încerc să dau tot ce am mai bun, sunt împăcat cu mine. Încerc să ridic fiecare echipă la care sunt. Mai mult decât atât... Indirect, elevii mei joacă și pentru mine, sunt niște băieți de caracter, le-am spus că împreună am început un campionat foarte bine tot cu ei. Trebuie să trecem și peste această perioadă grea. Când sunt două-trei meciuri terminate la egalitate, toată lumea începe cu «Demite-l pe Teja!». Nu știu a cui e plăcerea asta. Noi am avut șase meciuri bune și am început bine campionatul, e normal să existe și un recul în viața fiecărei echipe. Nu suntem Barcelona, suntem o echipă în reformare”.

Rapid este în continuare pe locul doi în Superliga României, la tot atâtea puncte distanță de liderul Farul Constanța, care are, însă, un meci mai puțin disputat. Jucătorii lui Adrian Mutu au un bilanț de opt victorii, o remiză și patru înfrângeri. De cealaltă parte, FC Botoșani se află pe a 13-a poziție din 16 posibile, fără victorie în șapte meciuri, după trei meciuri câștigate, cinci egaluri și patru partide pierdute. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net