Rușine istorică pentru FCSB: 0-10 la general cu Silkeborg

FCSB a scris de departe cea mai neagră pagină din istoria fotbalului românesc. Marea revanșă din retur anunțată de patronul Gigi Becali nu numai că nu s-a produs, dar s-a transformat într-o rușine și mai mare.

Compagno s-a făcut de râs în atac (FOTO: Sportpictures)
Compagno s-a făcut de râs în atac (FOTO: Sportpictures)

Silkeborg, echipa daneză de care râdeau toți oficialii FCSB după tragerea la sorți, a învins la București, pe Arena Națională, cu incredibilul scor de 5-0, la fel ca și în partida tur. Numai că dacă atunci bucureștenii folosiseră 6 rezerve, acum nu au mai avut nici măcar această scuză, chiar dacă din apărare le-au lipsit Dawa și Tamm.

Dezastrul a început în prima repriză, atunci când Kusk a deschis scorul în minutul 12, după care Klynge a umilit apărarea FCSB, înscriind direct din corner în minutul 15! Portarul Târnovanu a calculat greșit traiectoria balonului și astfel s-a făcut de râs într-o manieră care i-ar putea afecta chiar evoluțiile viitoare din poarte bucureștenilor, asta în caz că va rămâne acolo și nu va fi înlocuit de Andrei Vlad.

Trei goluri au fost marcate după pauză

Catastrofa sportivă a continuat după pauză, atunci când mai întâi Tengstedt, în minutul 63, apoi Jorgensen, în minutele 68 și 70 au marcat parcă din orice poziție și oricând au dorit, spre disperarea portarului Târnovanu. De altfel, acesta a oferit momente unice după primirea celui de-al cincilea gol, când a început efectiv de plângă de ciudă pe teren. A fost și clipa în care o mare parte a celor 9.000 de spectatori au început să părăsească ”Arena Națională”. Cei rămași au început să-i fluiere pe jucătorii transferați pe sute de mii de euro de ”inspiratul” patron Gigi Becali...

Astfel s-a scris istoria unuia dintre cele mai rușinoase meciuri din istoria fotbalului românesc la nivel de cupe europene. Una în urma căreia, cel mai probabil, FCSB își va căuta, de vineri, un alt antrenor, căci e greu de crezut că Nicolae Dică va mai continua sau va mai rezista la cârma echipei care mai are de jucat două meciuri în Conference League.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net