Când are loc Campionatul Mondial de fotbal din Qatar? Programul din grupe

#CM Qatar 2022
Ultima actualizare:

Probabil cea mai controversată ediție a unui Campionat Mondial, organizat toamna și iarna aceasta în Qatar, stă să înceapă, competiția fiind una sub semnul premierelor: va fi prima organizată în această perioadă a anului, dar și pentru întâia oară desfășurată în Orientul Mijlociu.

Campionatul Mondial din Qatar, sub semnul premierelor (FOTO: Getty Images)
Campionatul Mondial din Qatar, sub semnul premierelor (FOTO: Getty Images)

De asemenea, va fi pentru ultima oară când un Campionat Mondial se va desfășura sub această structură, pe viitor urmând să se mărească numărul de echipe participante la 48. Oficial, turneul va debuta pe data de 20 noiembrie, iar naționala țării gazdă va fi una dintre cele două protagoniste ale meciului de deschidere, Qatar - Ecuador, organizat pe arena Al Bayt, sub privirile a 60.000 de oameni. 

Prima fază, cea a grupelor, se va întinde până pe 2 decembrie, în vreme ce echipa care va ridica trofeul deasupra capului se va hotărî pe 18 decembrie, chiar de Ziua Națională a Qatarului, pe stadionul Lusoil, localizat în Doha. Campionatul Mondial din Qatar reunește 32 de echipe naționale, dintre care 13 sunt de pe continentul nostru. Regulamentul prevede 10 grupe, astfel: cinci grupe de câte cinci echipe și tot atâtea de câte șase formații. 

Acuze de corupție „plutesc” deasupra Qatarului

Ediția aceasta va rămâne în istorie și prin prisma unor acuze de corupție, legate de modul în care Qatar a fost desemnată țara gazdă a competiției, existând și o investigație internă a acestor acuzații, fără finalitate, însă. Mai mult decât atât, țara organizatoarea a fost criticată, invocându-se condiții inumane pentru muncitorii străini implicați în pregătirea acestei competiții și fiind invocate încălcarea drepturilor omului.  

România nu va participa nici la această ediție de Campionat Mondial, țara noastră având o pauză la turneu, care datează din anul 1998. Atunci, România reușea să ajungă în Franța și să-și facă loc până în optimile de finală ale competiției. Echipa antrenată, pe vremea aceea, de Anghel Iordănescu, câștiga o grupă cu țări precum Columbia, Anglia și Tunisia, fiind ulterior învinsă de Croația, care reușea să ajungă până în penultimul act. 

Programul meciurilor de la CM2022

Grupa A

Qatar - Ecuador (20 noiembrie, ora 18.00)
Senegal - Olanda (21 noiembrie, ora 18.00)
Qatar - Senegal (25 noiembrie, ora 15.00)
Olanda - Ecuador (25 noiembrie, ora 18.00)
Olanda - Qatar (29 noiembrie, ora 17.00)
Ecuador - Senegal (29 noiembrie, ora 17.00)

Grupa B

Anglia - Iran (21 noiembrie, ora 15.00)
SUA - Țara Galilor (21 noiembrie, ora 21.00)
Țara Galilor - Iran (25 noiembrie, ora 12.00)
Anglia - SUA (25 noiembrie, ora 21.00)
Țara Galilor - Anglia (29 noiembrie, ora 21.00)
Iran - SUA (29 noiembrie, ora 21.00)

Grupa C

Argentina - Arabia Saudită (22 noiembrie, ora 19.00)
Mexic - Polonia (22 noiembrie, ora 18.00)
Polonia - Arabia Saudită (26 noiembrie, ora 15.00)
Argentina - Mexic (26 noiembrie, ora 21.00)
Polonia - Argentina (30 noiembrie, ora 21.00)
Arabia Saudită - Mexic (30 noiembrie, ora 21.00)

Grupa D

Danemarca - Tunisia (22 noiembrie, ora 15.00)
Franța - Australia (22 noiembrie, ora 21.00)
Tunisia - Australia (26 noiembrie, ora 12.00)
Franța - Danemarca (26 noiembrie, ora 18.00)
Tunisia - Franța (30 noiembrie, ora 17.00)
Australia - Danemarca (30 noiembrie, ora 17.00)

Grupa E

Germania - Japonia (23 noiembrie, ora 15.00)
Spania - Costa Rica (23 noiembrie, ora 18.00)
Japonia - Costa Rica (27 noiembrie, ora 12.00)
Spania - Germania (27 noiembrie, ora 21.00)
Japonia - Spania (1 decembrie, ora 21.00)
Costa Rica - Germania (1 decembrie, ora 21.00)

Grupa F

Maroc - Croația (23 noiembrie, ora 12.00)
Belgia - Canada (23 noiembrie, ora 21.00)
Belgia - Maroc (27 noiembrie, ora 15.00)
Croația - Canada (27 noiembrie, ora 18.00)
Croația - Belgia (1 decembrie, ora 17.00)
Canada - Maroc (1 decembrie, ora 17.00)

Grupa G

Elveția - Camerun (25 noiembrie, ora 12.00)
Brazilia - Serbia (25 noiembrie, ora 21.00)
Camerun - Serbia (28 noiembrie, ora 12.00)
Brazilia - Elveția (28 noiembrie, ora 18.00)
Camerun - Brazilia (2 decembrie, ora 21.00)
Serbia - Elveția (2 decembrie, ora 21.00)

Grupa H

Uruguay - Coreea de Sud (24 noiembrie, ora 15.00)
Portugalia - Ghana (24 noiembrie, ora 18.00)
Coreea de Sud - Ghana (28 noiembrie, ora 15.00)
Portugalia - Uruguay (28 noiembrie, ora 21.00)
Coreea de Sud - Portugalia (2 decembrie, ora 17.00)
Ghana - Uruguay (2 decembrie, ora 17.00)

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net