Se liniștesc apele pentru Ianis Hagi. Anunțul făcut de Glasgow Rangers

După o perioadă plină de tensiuni și speculații care îl plasau ca plecat din Scoția, Ianis Hagi și-a regăsit locul la Glasgow Rangers, jucătorul în vârstă de 25 de ani fiind reprimit la echipa mare, după ce fusese „exilat”, încă de când se întorsese de la Deportivo Alavés, unde a fost împrumutat întreg sezonul trecut.

Ianis Hagi, înapoi la echipa mare de la Glasgow Rangers (FOTO: Facebook)
Ianis Hagi, înapoi la echipa mare de la Glasgow Rangers (FOTO: Facebook)

Schimbarea a fost comentată și de antrenorul grupării de pe Ibrox, Philippe Clement, care a punctat-o la cea mai recentă conferință de presă, belgianul de 50 de ani spunând că ar fi fost vorba, mai curând, de o problemă administrativă și nu de valoarea fotbalistului. „Ianis Hagi a avut o problemă legată de contract, înainte să revină, care între timp s-a rezolvat, iar acum s-a întors la antrenamentele echipei mari. Vrem să îl aducem la cel mai bun nivel și mă bucur că situația s-a rezolvat. Între timp, Ianis Hagi s-a antrenat cu echipa secundă și a și jucat o serie de meciuri, pentru a-și menține condiția fizică la nivel optim. Acum, vom vedea exact la ce nivel e, iar el va încerca și va lupta să-și câștige un loc în echipă”.

Încă două sezoane la clubul scoțian pentru fotbalistul român

De altfel, contractul lui Hagi Jr. a fost prelungit pentru încă două sezoane, până în 2026, fiind inserată o clauză potrivit căreia salariul său va crește cu 7.000 de euro pe săptămână, pe lângă cei 26.000, dacă va ajunge la 100 de meciuri la echipa mare, „bornă” pentru a cărei atingere mai are nevoie de o singură partidă. 
Aflat la Rangers din ianuarie 2020, Hagi Jr. nu și-a găsit locul, în diverse momente cheie fiind „chinuit” și de accidentări - o ruptură de ligamente l-a ținut departe de terenul de joc mai bine de un an, sezonul trecut reușind să se pună pe picioare și fiind împrumutat în campionatul spaniol, suficient cât să se mențină în cărțile pentru echipa națională și EURO 2024, acolo unde România a ajuns până în optimile de finală. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net