Așa mamă, așa fiică! Iată cum au apărut Madonna și fata ei la Premiile Grammy 2023

Felul în care Lourdes Leon (26 de ani), fiica Madonnei (64 de ani), și-a făcut apariția duminică la Premiile Grammy aduce aminte, după cum reiese din comentariile făcute în presa internațională, de una dintre cele mai emblematice ținute ale mamei sale din anii '90.

Citește și: Lourdes, fiica Madonnei, apariție îndrăzneață la piscină! Ce tatuaj și-a făcut în zona posteriorului 

A fost în centrul atenției din cauza cupelor în formă de con

Tânăra, care are o avere de 4 milioane de dolari, a purtat o rochie roșie marca Area, acoperită cu foarte multe cristale, și a reușit să fie astfel în centrul atenției. Dar nu neapărat prin strălucirea pietrelor prețioase, ci pentru cupele în formă de con ce îi susțineau sânii și care amintesc de celebrele corsete de la Jean Paul Gaultier pe care le purta odinioară celebra sa mamă.

Lourdes Leon a fost însoțită de prietena ei, Trinity Vigorsky, care a optat pentru un costum întreg din dantelă, fără sutien – lăsându-i sânii la vedere, și tocuri negre Gianvito Rossi.

A fost însoțită de prietena ei de ani de zile, Trinity Vigorsky (foto: GettyImages)
A fost însoțită de prietena ei de ani de zile, Trinity Vigorsky (foto: GettyImages)

Lourdes și-a asortat rochia cu o geantă mini roșie cu paiete și o pereche de tocuri. Modelul - care se află într-o relație cu Jonathan Puglia - a completat look-ul cu bijuteriile Loree Rodkin, inclusiv un colier cu cruce, adăugând în același timp mai multă culoare cu un ruj închis și lac de unghii roșu aprins. Ea și-a purtat părul lung lăsat liber pe spate, doar cu o cărare pe mijloc.

Apariția lui Leon pe covorul roșu vine imediat după ce vedeta a fost lăsată pe afară la show-ul Marc Jacobs de la New York Fashion Week pentru că a întârziat. Ea a fost văzută atunci plimbându-se pe la intrare - într-o ținută din denim, concepută dintr-o fustă maxi cu fante înalte, cizme albe cu toc până la genunchi și o geantă Heaven by Marc Jacobs - când agenții de securitate i-au spus că ușile s-au închis.

Iată și: Kim Kardashian și fiica Madonnei, împreună la o petrecere incendiară în Miami. Divele sunt bune prietene 

Madonna a fost de nerecunoscut

În schimb, Madonna, care deține o avere de 850 milioane de dolari, a ajuns de nerecunoscut. Deși este evident că a apelat la intervenții estetice la față, ea nu recunoaște nimic. Însă, chirurgul plastician Michael Horn a declarat pentru tabloidul britanic Daily Mail că Madonna și-ar fi făcut, cel mai probabil, un lifting facial și o intervenție chirurgicală la nas. 

Madonna a fost de nerecunoscut (foto: GettyImages)
Madonna a fost de nerecunoscut (foto: GettyImages)

„De-a lungul anilor, Madonna, se pare că a suferit numeroase proceduri de chirurgie plastică. Apariția de la Premiile Grammy a fost cea mai diferită versiune a Madonnei pe care am văzut-o. Ș-a făcut lifting.. Acest lucru este evident, deoarece pielea ei este strânsă și întinsă, fără riduri. Ochii ei par, de asemenea, mai mici. Madonna avea anterior un nas natural care se potrivea cu fața ei. Se pare că și-a făcut și rinoplastie, deoarece această versiune are un vârf ascuțit și pare prea îngust”, a declarat Michael.

El a mai adăugat că  „botoxul a fost, de asemenea, evident pe multe zone ale feței sale”, subliniind în același timp „lipsa liniilor de expresie și a ridurilor”, precum și „mișcarea facială minimă” în timpul discursului ei.

Vezi și: Madonna «s-a transformat» în Fecioara Maria! Iată cum a pozat pentru Vanity Fair 

Un alt chirurg plastician, Jennifer Levine, care este de părere că Madonna și-aschimbat fizionomia, a declarat că : „Fața Madonnei pare nefiresc de strânsă și plină. Fruntea ei este, de asemenea, ridicată. Este posibil ca acest lucru să fie rezultatul unei noi proceduri chirurgicale la față și frunte. Fața ei este lipsită de riduri, indică o posibilă reintinerire cu laser”.

Madonna - care și-a anunțat recent turneul The Celebration Tour – a fost de nerecunoscut chiar și pentru cei mai devotați fani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net