Divele nu țin cont de grevă! Iată cele mai frumoase ținute de la Festivalul de Film de la Veneția 2023

Deși actorii și scenariștii de la Hollywood sunt în grevă, Festivalul de Film de la Veneția și-a deschis porțile, la Pallazzo del Cinema, între 30 august și 9 septembrie. În prima zi a evenimentului au venit pe covorul roșu vedete mai puțin cunoscute.

Festivalul de Film de la Veneția a ajuns la cea de-a 80 ediție din existența sa, însă a fost umbrit de grevele sindicatului SAG-AFTRA, al actorilor și scenariștilor de la Hollywood. Poate de aceea, pe covorul roșu a cam bătut vântul, când a venit vorba de nume mari din industrie. Chiar și așa, în prima zi de festival au fost văzute o serie de frumuseți.

Bianca Balti, într-o rochie albastră la Festivalul de Film de la Veneția 30 august 2023
Bianca Balti, într-o rochie Ermanno Scervino (Foto: GettyImages)

Bianca Balti (39 de ani) a uimit într-o rochie de culoare bleu, semnată de casa de modă Ermanno Scervino, care i-a scos în evidență silueta fără cusur. Bianca este un manechin italian de talie internațională, care a apărut pe copertele celor mai cunoscute reviste de modă, printre care amintim Vogue, Harper's Bazaar, Cosmopolitan și Marie Claire.

Toni Garrn, într-o ținută Alberta Ferretti (Foto: GettyImages)
Toni Garrn, într-o ținută Alberta Ferretti (Foto: GettyImages)

Toni Garrn (31 de ani) a avut și ea una dintre cele mai apreciate ținute, din prima zi de festival, potrivit publicației Hello! Magazine. Modelul german a pășit pe covorul roșu într-o rochie fără bretele, de la Alberta Ferretti, de culoare argintie. La gât, superba blondă a purtat un colier din argint cu diamante.

Giulia Bevilacqua a venit fără sutien, într-o rochie Del Core (Foto: GettyImages)
Giulia Bevilacqua a venit fără sutien, într-o rochie Del Core (Foto: GettyImages)

Giulia Bevilacqua (44 de ani) a întors toate privirile, după ce a venit fără sutien, pe covorul roșu de la Palazzo del Cinema. Actrița italiană a optat pentru o rochie de culoare neagră, semnată de casa de modă italiană Del Core. Ținuta extrem de transparentă i-a lăsat la vedere sânii goi și lenjeria intimă, asortată rochiei.

Rita Ora, în chiloți la Festivalul de Film de la Veneția

Rita Ora a optat pentru o ținută Nina Ricci (Foto: Profimedia)
Rita Ora a optat pentru o ținută Nina Ricci (Foto: Profimedia)

Rita Ora (32 de ani) și-a făcut intrarea cu stil! Artista de origine britanică a venit cu barca, la locația Festivalului de Film de la Veneția. Blondina a purtat o ținută de la Nina Ricci, formată din sutien și lenjerie intimă cu paiete, de culoare neagră, o salopetă transparentă cu buline și o haină de blană pe deasupra. În picioare, Rita, care este căsătorită cu regizorul Taika Waititi (48 de ani), a purtat o pereche de platforme uriașe, care i-au cam dat bătăi de cap.

Mariacarla Boscono, într-o rochie Dolce & Gabbana (Foto: GettyImages)
Mariacarla Boscono, într-o rochie Dolce & Gabbana (Foto: GettyImages)

Mariacarla Boscono (42 de ani) a fost lăudată pentru ținuta Dolce & Gabbana, pe care a purtat-o la prestigiosul eveniment. Ea a optat pentru o rochie roșie cu corset, asortată cu o pereche de pantofi cu toc cui și șosete din dres, lungi până la coapsă. Modelul italian a purtat, de asemenea, și un voal pe cap, dar și o pereche de mănuși roșii.

George Clooney, de mână cu soția sexy

George Clooney și Amal s-au plimbat prin Veneția (Foto: Profimedia)
George Clooney și Amal s-au plimbat prin Veneția (Foto: Profimedia)

George Clooney (62 de ani) și soția lui, Amal (45 de ani), au fost fotografiați la Hotelul Capriani, din Veneția. Filmul regizat de starul de la Hollywood, „The Boys in the Boat”, face parte din peliculele prezente la cea de-a 80-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. Chiar dacă nu au apărut încă pe covorul roșu al evenimentului, soții Clooney au făcut deja furori, pe străzile din Veneția. Zilele trecute, Clooney a fost fotografiat ținând-o la braț Amal, care a fost îmbrăcată într-o rochie mini de culoare albă cu imprimeu floral negru, ce i-a scos în evidență picioarele lungi și suple.

La rândul său, actorul a purtat o ținută lejeră, formată dintr-un tricou albastru și pantaloni bleu. George și Amal sunt o prezență obișnuită a Festivalului de Film de la Veneția, unde și-au făcut prima lor apariție publică, după nașterea gemenilor lor, Alexander și Ella, în 2017.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net