Doliu uriaș în lumea cinematografiei! Jon Landau, producătorul capodoperelor „Titanic” și „Avatar”, s-a stins din viață
Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru celebrele filme „Titanic” și „Avatar”, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Decesul a fost anunțat de Alan Bergman, co-preşedinte al Disney Entertainment, sâmbătă, 6 iulie, printr-un comunicat de presă.
„Jon a fost un vizionar al cărui talent extraordinar şi pasiune au adus la viaţă pe marele ecran unele dintre cele mai de neuitat poveşti. Contribuţiile sale remarcabile la industria cinematografică au lăsat o amprentă de neşters şi va fi profund regretat.
A fost un producător emblematic şi de succes, dar o persoană şi mai bună şi o adevărată forţă a naturii care i-a inspirat pe toţi cei din jurul său”, a declarat Alan Bergman, co-preşedinte al Disney Entertainment.
Jon Landau s-a stins din viață la 63 de ani
Însă, nu precizează și cauza morții. Jon Landau şi-a început cariera în anii 1980 ca manager de producţie. Parteneriatul lui cu James Cameron a dus la 14 nominalizări la Oscar şi 11 victorii, inclusiv pentru cel mai bun film. „Titanic” a devenit primul film din istorie care a avut încasări de 1 miliard de dolari la nivel global, iar Landau a depăşit apoi această performanţă de două ori cu „Avatar” şi „Avatar: Calea Apei”.
De asemenea, a fost co-producător al celebrelor filme „Honey, I Shrunk the Kids” (1989) și „Dick Tracy” (1990), cu Al Pacino și Madonna în rolurile principale. La doar 29 de ani, a fost numit vicepreședinte executiv al filmelor de lungmetraj la 20th Century Fox, unde a supravegheat producția unor mari succese, inclusiv „Home Alone”, „Mrs Doubtfire” și „True Lies”, unde a început, de fapt, să lucreze îndeaproape cu regizorul James Cameron.
„Jon Landau credea în visul cinematografiei. El credea că filmul este forma supremă de artă umană, iar pentru a face filme trebuie mai întâi să fii tu însuți om. El va fi amintit la fel de mult pentru generozitatea lui imensă de spirit, precum și pentru filmele în sine”, a declarat Cameron, pentru The Hollywood Reporter.