Tom Cruise se iubește cu o rusoaică sexy! Ce legătură are femeia cu Vladimir Putin

Ultima actualizare:

Tom Cruise (61 de ani) a fost văzut în compania rusoaicei Elsina Khairova (36 de ani), la o petrecere recentă din Londra, potrivit tabloidului Daily Mail. Femeia este fiica unui parlamentar rus și fosta soție a oligarhului rus DmiTry Tsvetkov (41 de ani), care se ocupă de afacerile cu diamante. 

image

Cei doi păreau foarte apropiați, conform martorilor care i-au văzut la petrecere. „Erau de nedespărțit, în mod clar un cuplu. El părea foarte îndrăgostit de ea. Tom Cruise și-a petrecut cea mai mare parte a nopții dansând cu doamna Khayrova, dar la un moment dat s-a aruncat în mijlocul unui grup de femei.”, a declarat un invitat la evenimentul din Londra, pentru sursa citată mai sus. Actorul, care se laudă cu o avere de 600 de milioane de dolari, a fost căsătorit în trecut cu Katie Holmes, în perioada 2006-2012, Nicole Kidman, între anii 1990-2001 și Mimi Rogers, între 1987-1990.

Elsina Khairova, divorț cu scandal 

Elsina este fiica parlamentarului  Rinat Khayrov, aliat al președintelui rus Vladimir Putin. Fostul model, care este și cetățean britanic, a fost căsătorit anterior cu magnatul rus Dmitri Tsetkov, cu care a împărțit un conac de 22 de milioane de lire sterline pe proprietatea Wentworth din Surrey, precum și case din Londra în valoare de 18 milioane de lire sterline. Cuplul deținea și proprietăți atât în ​​Dubai, cât și în Cipru, alături de mai multe mașini de lux, bijuterii și colecții de artă în valoare de milioane de lire sterline.

Divorțul lor a fost unul cu scandal și a ajuns pe prima pagină a ziarelor în vară, după ce Khayrova a fost acuzată că a ascuns bunuri substanțiale de fostul ei soț, inclusiv colecția ei de genți de 1 milion de lire sterline. Ea a fost văzută anterior în instanță în 2022 când a fost obligată să plătească 117.000 de lire sterline pe care îi datora companiei care a instalat fântâni în casa ei din Surrey.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nikolai Patruşev foto twitter
image
image
image
image
image
image
florin piersic facebook jpg
florin piersic facebook jpg
 "În sfârșit le-am mângâiat fără să mă sperii de ele!", spune artista
doja cat instagram jpg
banner naomi png
banner gabriela cristea png
cub Alexandru Ciucu png
     Saveta Bogdan (78 de ani) este o fire credincioasă
image
actualitate.net
image
actualitate.net