Actrița Magdalena Chihaia a cântat în corul bisericii: „N-am renunțat la sceneta Sora Magdalena, de la iUmor, deși am primit amenințări cu moartea!”

#Exclusiv Click!

Actrița Magdalena Chihaia, viitoarea soție a solistului Dinu Maxer, ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Click!, ce studii are, dar și ce decizie a luat, după ce a primit amenințări cu moartea. Momentului său artistic „Sora Magdalena”, prezentat la „iUmor” (Antena 1), a fost considerat de unii drept o blasfemie, aducându-i artistei și succes, dar și necazuri. 

„Sora Magdalena” a șocat publicul „iUmor”

Magdalena Chihaia a fost una dintre cele mai controversate concurente de la „iUmor”.  Cu numărul prezentat, „Sora Magdalena”,  actrița și-a atras critici, dar și amenințări cu moartea.  Recunoaște însă că participarea, în competiția de la Antena 1, a reprezentat pentru ea o mare rampă de lansare, pe plan artistic:

„Cu siguranță, participarea la iUmor mi-a adus notorietatea. A fost o provocare pentru mine, mi-a plăcut fiecare moment petrecut acolo, cu toate emoțiile și pregătirea personajelor. Primul rol care a șocat la iUmor nu a fost Sora Magdalena, ci bocitoarea, acea femeie care a adus sicriul cu fostul soț pe scenă și l-a blagoslovit într-un stil aparte pentru tot ceea ce a trăit alături de el. Este un moment de umor macabru.

Însă „Sora Magdalena” este personajul controversat care a șocat publicul iUmor și care a făcut înconjurul țării, fiind unul dintre cele mai vizualizate și mai îndrăgite momente de umor”, spune ea, exclusiv pentru Click!

„Un creștin nu-și amenință aproapele”

Magdalena Chihaia nu renunță însă la momentul artistic.  Susține și că sceneta „Sora Magdalena” nu este nicidecum o basfemie, cu atât mai mult cu cât ea a fost crescută în credință și are studii religioase: 

„Da, e adevărat că am primit amenințări cu moartea, de aceea cred că oamenii care se dau creștini și fac astfel de gesturi doar „se dau” creștini. Personajul este super îndrăgit de public și a fost cerut, atât la nunți, cât și la evenimente private sau mondene.

Pot spune că în luna iulie „Sora Magdalena” a fost prezentat pe scenă pentru turiștii din locația unde am prezentat, alături de Dinu. Cei care înțeleg ce înseamnă să fii actor și să dai viață unui personaj apreciază munca depusă și ceea ce am reușit să redau prin personajul Sorei Magdalena”, a mai menționat artista, exclusiv pentru Click!

„Am cântat în corul bisericii”

Magdalena Chihaia este actriță, însă nu mulți știu că, preț de 9 ani, a făcut parte din corul bisericii:

„Un creștin nu-și amenință aproapele. Iar eu știu toate astea, pentru că am absolvit Liceul Catolic Sf. Iosif și am făcut și parte din corul bisericii catolice, ca soprană, timp de 9 ani. Am susținut concerte de Crăciun și recitaluri în biserică”, ne-a mai declarat viitoarea soție a lui Dinu Maxer.

În ce spectacole joacă în noua stagiune teatrală?

Magdalena Chihaia colaborează cu televiziunile, dar numele ei figurează și pe afișele unor spectacole mari, alături de nume importante ale teatrului românesc:

„Eu sunt din 2016 la Teatrul Elisabeta cu super producția „Crimă la cină”, un spectacol interactiv, o comedie în stil Agatha Christie, cu muzică live și dans, pe care îl jucăm de 13 ani sold out. Am avut turnee prin țară, cu spectacolul “Ia-le banii!”, în regia lui Răzvan Oprea, alături de Magda Catone, Silviu Biriș și de Ozana Barabancea.

Iar de pe 15 septembrie am plecat în turneu prin țară cu „Gunoierul”, o altă comedie. Și am în producție încă două comedii italiene, care vor avea premiera lunile următoare. În televiziune am colaborat cu producția „Lecții de viață”, în ultimul an, însă recunosc că îmi doresc foarte mult să fac parte dintr-o producție de la Antena 1 sau Pro TV”, ni s-a mai confesat, pentru Click!, actrița Magdalena Chihaia. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net