Alina Laufer și gemenii familiei, deliciul parcului! Cum se descurcă vedeta cu doi copii la locul de joacă!

#Exclusiv Click!

Alina Laufer (40 ani) se oprește în parcul Herăstrău, după ce ia gemenii de la grădiniță, pentru că locuiesc prin apropiere. Davina și Nathaniel au deja 2 ani și 3 luni și sunt foarte activi și neastâmpărați. 

Mămica lor însă le face față cu brio, după cum se vede din pozele surprinse aseară, la un loc de joacă din Parcul Herăstrău. În timp ce gemenii familiei făceau tot felul de acrobații, Alina Laufer și-a păstrat calmul și le-a intrat în voie. I-a ajutat să se urce pe topogane, i-a dat în leagăn, s-a uitat vigilentă după ei în timp ce alergau, și le-a dat acadele, ca să le intre în voie. 

Are un soț responsabil și iubitor

Dacă de obicei vine în parc cu „întăriri”, mai precis cu soțul ei, Ilan Laufer, care e responsabil cu alergatul după copii în parc, pentru că îl ajută și mai mult condiția fizică, aseară, Alina a mers singură la locul de joacă, doar cu cei doi copii.

De obicei, venim împreună, eu și Ilan, în parc, și atunci ne împărțim, eu un copil, el un copil. El se duce după cel mai activ. Au făcut 2 ani și 3 luni gemenii deja și mă surprind de fiecare dată, fie cu câte o poznă, fie cu câte un cuvânt nou. Davina vorbește foarte, foarte bine, dar ne dovedește pe toți. Este cea mai activă! Nu rezist mai mult de jumătate de oră cu ei în casă! Nu sunt cuminți deloc, poate alți copiii sunt…După un sfert de oră cu ei în casă, arată casa noastră ca și când ar fi fost prăduită…”, ne-a povestit, pentru Click!, Alina Laufer, care recunoaște că este destul de solicitant să fii mamă de gemeni, extrem de activi, cărora trebuie să le dedici toată atenția și să ai energie multă pentru ei.

Dar, cu toate acestea, se pare că Alina Laufer este o mămică liniștită și împlinită, în timp ce tăticul Ilan Laufer se stresează mai mult, dar își și răsfață gemenii cum știe mai bine, fiind extrem de săritor și atent la nevoile celor mici.

Cât timp au fost în parc, Alina Laufer nu i-a scăpat din ochi pe Davina și Nathaniel. Atunci când s-a lovit la picior, fetița cu ochii albaștri ca marea, a fugit la mămica ei să o pupe, ca să îi treacă repede, și tot Davina a fost cea care s-a lăsat dusă mai greu acasă din parc.

Își dorește o vacanță în care să plece doar ea cu soțul

Și pentru că are o viață activă și este mai mereu în priză cu doi copii mici, care răcesc mai mereu de când merg la grădiniță, Alina Laufer visează la o vacanță în care să plece doar ea cu soțul ei, pentru câteva zile, să apuce să se odihnească puțin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net