Concubina nașului Adelinei Pestrițu, anchetată în dosarul traficului de droguri

Ultima actualizare:

Adelina Pestrițu trece prin momente delicate după ce nașul său de cununie a fost arestat pentru trafic de droguri. Nici femeia cu care acesta trăia în concubinaj nu a scăpat de acuzații și a fost interogată de către oamenii legii. Fosta prezentatoare TV a decis să se delimiteze de subiect!

Adelina Pestrițu se delimitează de scandalul în care este implicat nașul său
Adelina Pestrițu se delimitează de scandalul în care este implicat nașul său

Daniel Rafte, nașul vedetei a fost arestat sâmbătă, 24 septembrie, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce magistrații au admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.

Conform oamenilor legii, Daniel Rfte făcea parte dintr-o grupare care cumpăra droguri ca apoi să le vândă, la prețuri mai mari, în București, dar și pe teritoriul Prahovei. 

Citește și: Adelina Pestrițu, business îngenuncheat de pandemie și de război 

Nici concubina lui Daniel Rafte nu a scăpat de întrebări! Oana Gârbea, „Regina Prahovei”, numită astfel după ce și-a unit destinul cu un renumit afacerist din Ploiești, a dat cu subsemnatul în calitate de consumatoare de droguri.

Adelina Pestrițu se delimitează de acuzațiile care îi sunt aduse nașului 

Adelina Pestrițu a refuzat să comenteze pe marginea acuzațiilor care i-au fost aduse nașului său și a preferat să se delimiteze de scandalul momentului. 

„Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-a încheiat destul de repede. Niciodată pe parcursul relației noastre, atât cât a durat, nu am avut cunoștință sau bănuieli despre acțiuni contrare legii sau moralei.

Nici eu, nici familia mea nu suntem implicați în niciun fel. Înțeleg nevoia de a folosi nume de persoane cunoscute pentru a genera titluri și vizualizări, însă nu înțeleg de ce cineva ar folosi un nume într-o poveste gravă care nu îl implică.

Familia mea nu este nici ”devastată”, nici ”distrusă”, familia mea nu implică aceste persoane. Familia mea reală este însă îngrijorată de faptul că suntem aruncați fără vină în acest vârtej al senzaționalului. Respect fiecare om care are un rol în viața mea.", a subliniat Adelina Pestrițu.

În cazul în care Daniel Rafte va fi găsit vinovat pentru acuzațiile care îi sunt aduse, atunci el riscă între cinci și 12 ani în spatele gratiilor. Momentan, afaceristul se află în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar polițiștii continuă cercetările. 

Vezi și: Adelina Pestrițu, prima reacție după ce nașul său a fost arestat pentru trafic de droguri 

Daniel Rafte, probleme cu legea 

Pe 25 mai 2020, nașul Adelinei Pestrițu a avut un dosar penal deoarece a continuat executarea unor lucrări, deși organele de control i-au interzis acest lucru. 

Pe 3 noiembrie 2021, acesta a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Persoana vătămată susținea faptul că Daniel Rafte a exercitat asupra sa multiple acte de violență, pentru a o convinge să-i dea suma 30.000 de euro sau o mașină. 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net