Ana Odagiu este hărțuită! Actrița e disperată și va merge la Poliție: „Primesc amenințări și înjurături”

Ana Odagiu (37 de ani), sora Monicăi Odagiu (27 de ani) care joacă acum în producția de la Antena 1, serialul „Bravo, tată!”, are mari probleme cu o persoană care o hărțuiește de ceva timp și care a dus pasiunea pentru ea la un alt nivel. O urmărește, a ajuns la ea acasă iar tensiunea este la cote maxime. Tânăra și frumoasa actriță a decis că este deja momentul să apeleze la ajutorul Poliției.

Sunt hărțuită de o persoană în mediul online. Voi merge la Poliție, dar dacă mai știți și alte metode de a scăpa de o persoană care mă hărțuiește pe mine, pe prietenii și familia mea, vă rog să mă îndrumați”, a început să povestească Ana Odagiu în mediul online.

În urmă cu ceva timp, în perioada pandemiei, făceam acele filmulețe comice împreună cu sora mea. Atunci, numărul de oameni care mă urmăreau pe rețelele de socializare a crescut extrem de mult. Eu încercam să răspund tuturor celor care mă apreciau și uneori răspundeam și celor care nu o făceau, cu condiția ca ei să scrie corect din punct de vedere gramatical. Așa unii oameni mi-au devenit prieteni și în viața de zi cu zi. Erau oameni care veneau la teatru, cu care am schimbat ceva idei, pe care i-am îmbrățișat și le-am mulțumit. Persoana în cauză, părea una normală, cu umor, care scria corect gramatical. În pandemie, având mai mult timp, am comunicat pe instagram, mai cu toată lumea de bun simț. Această persoană îmi scria extrem de des, însă am răspuns de câte ori am putut. Cu drag, cu respect. Când persoana respectivă mi-a scris că e tristă, am încurajat-o, am susținut-o să nu se lase pradă tristeților. Am invitat-o la teatru. A și venit și am rugat-o să nu-și mai cumpere bilet, că îi voi da eu invitație”, a mai spus actrița din „Bravo, tată”, serial care urmează să revină cu un nou sezon pe 18 februarie la Antena 1.

„Primesc amenințări și înjurături”

Se pare însă că fana sau admiratoarea Anei Odagiu a trecut apoi la un alt nivel. Sora Monicăi Odagiu s-a trezit că această persoană a ajuns și la ea acasă pentru a-i oferi un cadou și de atunci actrița a început să aibă mai multe semne de întrebare.

„Apoi lucrurile au luat-o razna. M-a sunat la 11 noaptea pe telefonul mobil ( în condițiile în care nu i-am dat nr meu de telefon vreodată) să mă întrebe unde sunt că e la mine acasă și are să-mi dea un cadou. M-am blocat! Am întrebat-o de unde are numărul meu și cum adică e la mine acasă. De unde știe unde stau? Mi-a explicat că și-a dat seama dintr-un story pe care îl postasem eu și că trecând prin zonă, mi-a văzut mașina și aveam numarul în geam… sunt multe de povestit, dar vă spun, persoana credea că avem o relație. Lucrurile s-au transformat, primesc amenințări și înjuraturi și încercând să aflu de ce, am realizat că e un om care are nevoie de ajutor specializat! Scrie prietenilor mei, familiei și celor cu care lucrez. Este extrem de epuizant pentru mine și vă povestesc asta, ca să aveți grijă cu cine sunteți oameni!”, a mai adăugat Ana Odagiu dorind astfel să tragă un real semnal de alarmă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net