Anamaria Prodan: „S-a terminat șmecheria în România”. Ce tatuaje noi și-a făcut vedeta
În vara anului 2023, Anamaria Prodan a luat o decizie radicală și anume să facă o schimbare la tatuajul de pe spate, cu chipul lui Laurențiu Reghecampf, acoperind locul cu trei trandifiri. Recent, impresara, care este extrem de activă în mediul online în ultima vreme, le-a arătat fanilor că și-a făcut tatuaje noi!
Anamaria Prodan este o mare fană a tatuajelor și nu zice niciodată „nu” atunci când vine vorba de transformări. Impresara i-a anunțat recent pe fanii săi că și-a făcut noi tatuaje. De asemenea, a menționat că urmează să își facă mai multe și pe spate, căci de data aceasta a făcut schimbări doar pe mână.
„Ce meșteresc? Am venit la cel mai tare salon de tatuaje. Îmi face acum niște tatuaje de s-a terminat șmecheria în România. Ce frumos e! Acolo o să fie durerea mare, chiar sub braț. O să vă arăt la final cât de frumos ies. După ce termin cu mâna, mă întorc la spate, că mai am de completat spatele. Fiecare cu nebunia lui! Să vezi opera de la final. (...)
N-am știut unde vin, am venit la Iași. Am rămas șocată. Nu am văzut nicăieri în România un asemenea salon de tatuaje. Nu am văzut nicăieri în America, nu am văzut nicăieri în Dubai, este unicat”, a transmis Anamaria Prodan, într-un videoclip publicat pe Instagram.
Anamaria Prodan a șters chipul tatuat al lui Laurențiu Reghecampf
Vedeta și-a umplut brațul de tatuaje noi, iar rezultatul a fost peste așteptări. Reamintim că după despărțirea de Laurențiu Reghecampf, un tatuaj al impresarei a devenit subiect de discuție, este vorba despre cel de pe spate, cu întreaga familie. La un moment dat, Anamaria Prodan anunțase că a plecat la salonul de tatuaje și a ascuns chipul lui cu un alt tatuaj, mai exact, trei trandafiri.
„Am închis încă un subiect. Reghe pe pielea mea! Gata. Nu mai este. Așa cum a venit, așa a și plecat, simplu! Cine merită merită, cine nu nu! Era și învechit, ce-i drept, tatuajul. Trebuia împrospătat. Lăsând gluma de o parte, este foarte simplu. Tatuajul la mine înseamnă ceva. Pentru că-s slăbuță și am nevoie de piele multă pentru momentele importante din viața mea, am decis că ce a fost vechi a dispărut!
Așa că cei 3 trandafirii și anume copiii mei tronează pe pielea mea. Morții cu morții , nu? Noi triumfăm peste timp ... restul sunt sortiți dispariției!”, ne declara anul trecut Anamaria Prodan.