Anca Serea și-a găsit casa inundată în urma ploilor torențiale din Capitală: „Nu știu dacă realizați până unde este apa”

Anca Serea și Adi Sînă au avut parte de un incident neplăcut, joi seară, pe 13 iunie, în urma furtunilor agresive din Capitală. Cei doi și-au găsit casa inundată, după ce s-au întors de la concertul trupei Coldplay.

Anca Serea și-a găsit locuința inundată
Anca Serea și-a găsit locuința inundată

Anca Serea și-a găsit vila inundată după ce s-a întors de la concert

Anca Serea a publicat mai multe filmulețe cu inundația de pe strada pe care locuiește alături de soțul și copiii ei. Printre zonele din țară care au fost afectate de codul roșu de furtuni, s-a numărat și Bucureștiul. Aseară, 13 iunie, ploile, grindina, descărcările electrice și rafalele de vânt au făcut ravagii în Capitală.

În urma acestora, casa Ancăi Serea și a lui Adi Sînă a fost inundată. Fosta prezentatoare Tv a trăit un șoc în momentul în care a văzut nivelul de apă de pe stradă și din propria locuință. Vedeta a postat chiar și o imagine în care se vede că dressingul din vilă a fost considerabil afectat de apa de ploaie.

„Am ajuns acasă și asta este situația. În cartierul de lux în care trăim s-a inundat toată casa. Nu știu dacă realizați până unde este apa”, a precizat Anca Serea în videoclip.

„O situație!!!! Mă distrez, niciodată nu mă plictisesc, incredibil!”, a mai scris soția lui Adi Sînă pe Instagram.

Anca Serea a participat la concertul trupei Coldplay

Tot ieri seară, vedeta a participat la concertul Coldplay, care s-a desfășurat pe Arena Națională. După ce evenimentul s-a încheiat, aceasta a condus spre casă, moment în care a ținut să posteze pe Instagram faptul că ploile abundente au afectat toate străzile din Capitală.

„Spectacol după inima noastră...”, a adăugat ea pe rețelele de socializare.

Adi Sînă: „Sunt apropiat de toți copiii”

Adi Sînă a dezvăluit în exclusivitate pentru Click.ro, cum se înțelege cu cei 6 copii pe care îi are împreună cu soția sa, Anca Serea.

Sunt apropiat de  toți copiii, că sunt ai mei. Fiecare are personalitatea lui, cu fiecare comunic diferit dar spre exemplu, Leah, cea mică e foarte  atașată, în sensul în care mă roagă să o iau  și pe ea pe scenă la concert. De fiecare dată mă întreabă: "Mâine avem concert?". Da!", ne-a povestit Adi Sînă, în urmă cu puțin timp. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net