Cătălin Zmărăndescu, imagini adorabile cu soția și copiii, după întoarcerea din Dominicană: «Liniștea și iubirile mele»
Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat săptămâna trecută din competiția desfășurată în Republica Dominicană și s-a întors acasă la familia sa, în Târgoviște. Fostul sportiv a revenit la vechile activități și se bucură de liniște alături de soție și copii, după ce a stat departe de ei pentru mai bine de două luni.
Cătălin Zmărăndescu a ajuns înapoi acasă, în Târgoviște, după peste două luni de competiție acerbă. În Republica Dominicană a muncit din greu și a slăbit 25 de kilograme, spre uimirea tuturor.
Reîntors la familie, Cătălin Zmărăndescu se bucură de micile momente. Fostul sportiv și-a dus fetița la grădiniță și a însoțit-o pe Luiza la o sesiune de shopping. A distribuit imagini cu aceste clipe pe pagina personală de Instagram, semn că se bucură nespus de revederea cu persoanele pe care le iubește.
Citește și: Cum se comportă Cătălin Zmărăndescu în rolul de tată
După ce a slăbit 25 de kilograme în Republica Dominicană, Cătălin Zmărăndescu a fost nevoit să își schimbe complet garderoba și să opteze pentru haine mai mici. Deși este vizibil slăbit în urma concursului, sportivul nu resimte oboseala, ci doar bucuria că, în sfârșit, își poate strânge copiii în brațe. În dreptul imaginii în care apare alături de Luiza și cei doi copii, Cătălin a scris simplu, dar cât se poate de clar: "Liniștea și iubirile mele".
Cătălin Zmărăndescu și Luiza sunt căsătoriți din anul 2014, iar împreună au doi copii, o fetiță pe nume Matilda, de patru ani și un băiat, pe nume Cătălin, de aproape doi ani.
Cătălin Zmărăndescu a cerut-o pe Luiza în căsătorie chiar în ringul de luptă
Fostul sportiv a cerut-o în căsătorie pe Luiza după un moment crucial în cariera sa de luptător. După ce adevenit campion mondial, Cătălin i-a adresat, în ring, marea întrebare Luizei. Răspunsul a fost unul pozitiv, iar astfel îndrăgostiții și-au început viața de familie. Cătălin Zmărăndescu a fost un dur în ringul de luptă, dar și la Survivor, însă atunci când se află acasă, lângă familie, vedeta afișează cu totul alt comportament și își arată latura sensibilă. Într-un interviu, Cătălin declara că întreaga sa existență are un alt sens de când a devenit tatăl Matildei și a lui Cătălin Junior.
Vezi și: Cătălin Zmărăndescu, dezvăluiri de familie, înainte de plecarea la Survivor
„Mă implic cât pot de mult în creșterea lor și, crede-mă, era o vorbă, cineva îmi spunea așa: în momentul când ai copii după 40 de ani, trăirile sunt altele, sentimentele sunt diferite și fiecare moment e altfel, îl simți și îl trăiești cu o altă intensitate, mai puternic, mai mare. E adevărat, simt fiecare minuțel în pielea mea, în porii mei, în sufletul meu, în transpirație, în sânge, în orice. Deci copiii ăștia pentru mine sunt totul în viața asta, ei sunt eu. Cred că asta ar fi cea mai bună descriere", declara Zmărăndescu.
Cătălin mai are doi copii dintr-o căsnicie anterioară. Nici Mihai, nici Alexandra nu au o relație bună cu tatăl lor și preferă să interacționeze minimal cu fostul sportiv. Copiii nu mai vorbesc de ani buni cu părintele lor, după ce l-au acuzat de neimplicare și indiferență.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!