Ce obicei are Oana Roman în prima zi de școală a fetei: „În fiecare an îi fac“

Ce obicei are Oana Roman în prima zi de școală a fetei: „În fiecare an îi fac“

Ultima actualizare:

Cu ocazia primei zile de școală, Oana Roman a împărtășit cu fanii ei imagini cu un obicei pe care îl respectă în fiecare an, atunci când fata ei începe un an nou școlar. Astfel, vedeta poate urmări evoluția fiicei sale odată cu trecerea timpului.

Ce a transmis Oana Roman în prima zi de școală
Ce a transmis Oana Roman în prima zi de școală Foto: Instagram

Obiceiul pe care îl respectă Oana Roman în prima zi de școală

În fiecare an din 2021, de când fiica Oanei Roman, Isa, a intrat în clasa 0, vedeta o pozează pe tânără în același loc din curtea casei, pentru a-i marca evoluția de-a lungul timpului. Pe Instagram, Oana Roman a postat un carusel cu fotografii din 2021 până astăzi, 7 septembrie. Isa, fiica Oanei Roman, a împlinit anul acesta 12 ani.

„Septembrie 2026, dar dacă vă uitați până la ultima poză, veți vedea toate pozele din prima zi de școală a Isei până la clasa 0. În fiecare an îi fac o poză în același loc, înainte să plecăm la școală în prima zi a anului școlar”, a scris vedeta în descrierea postării.

Comentariile de la urmăritorii vedetei nu au întârziat să apară.

„E o domnișoară în toată regula, succes în noul an școlar!”; „O adevărată domnișoară! Felicitări,a crescut foarte frumos! Mult succes în noul an școlar!”; „Succes în noul an, Isabela! Ești o frumoasă!”;  Este o frumusețe de fată! Acum, o frumoasă domnișoară!”.  

Dan Negru a împărtășit și el gânduri în prima zi de școală

Oana Roman nu este singura vedetă românească ce a transmis urmăritorilor din online imagini și gânduri în prima zi de școală. Spre deosebire, de Oana Roman, Dan Negru a împărtășit un mesaj controversat privind un obicei care se respectă în curțile școlilor din România de generații întregi și care nu ar inspira tinerii să gândească liber.

Sunt la școală cu ai mei, la careu. Nu s-a schimbat nimic! Când aveam vârsta lor, profii ne spuneau să ne obișnuim cu careul, că o să dăm de el în armată. Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!

𝑪𝒂𝒓𝒆𝒖𝒍 𝒅𝒆 ș𝒄𝒐𝒂𝒍ă 𝒆 𝒐 𝒑𝒆𝒅𝒆𝒂𝒑𝒔ă 𝒎𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒓ă. Generația mea a fost disciplinată în careu. Acum, copiii mei sunt în același loc. La fiecare careu apare câte un politician, un primar, vreun secretar care ține un discurs, iar copiii îl ascultă disciplinați.

Prima lecție din prima zi de școală nu e despre curiozitate, întrebări sau libertatea de a gândi. E despre cum să asculți, să taci și să aplauzi.

Asculți ! Taci ! Aplauzi !

E lecția dintâi a școlii. Iar din careu începe drumul spre colivie”, a declarat Dan Negru pe pagina sa de Facebook.

S-a dat startul anului școlar 2026-2027

Pentru elevii din România, anul școlar 2026-2027 începe oficial luni, 7 septembrie 2026. Potrivit structurii stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027 pentru majoritatea elevilor.

Anul școlar va avea, în general, 36 de săptămâni de cursuri, însă există excepții în cazul anumitor clase terminale, pentru care perioada de cursuri este stabilită diferit.

Părinții care vor să fie alături de copii în prima zi de școală trebuie să țină cont de faptul că ziua liberă specială pentru această ocazie nu este încă prevăzută de legislația în vigoare. Proiectul aflat în Parlament ar putea schimba regula pentru viitor, însă până la adoptarea și intrarea sa în vigoare, angajatorii nu sunt obligați să acorde această zi liberă în baza inițiativei legislative.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner mihai traistariu jpg
anamaria prodan si bebeto
ramona olaru instagram jpg
costelus de la clejani facebook jpeg
image png
Andreea Popescu jpg
Dana Nalbaru, foto Instagram jpg
gabriela cristea jpg
image
image