Ce relație este, de fapt, între Andra și Andrei Bănuță. Ce rol a avut tatăl artistei în legătura lor
La 40 de ani de la premiera piesei „Nu m-am gândit la despărțire”, de la Festivalul Mamaia, hitul se întoarce într-o variantă fresh și actuală, dar cu același vibe, în interpretarea Andrei și a lui Andrei Bănuță. Solistul a povestit câteva secrete despre această colaborare și nu numai.
Andra și Andrei Bănuță, remake-ul momentului!
Andrei Bănuță și Andra și-au unit vocile și au lansat „Nu M-am Gândit La Despărțire”, un remake al piesei lui Dan Spătaru. Piesă este o coproducție Andra Records și Global Records, păstrează refrenul și parte din linia melodică din melodia originală, dar vine cu o nouă abordare a strofelor și un videoclip retro, care celebrează perioada anilor ’80. „Un cadou pentru public și un omagiu adus lui Dan Spătaru, un artist unic și o voce nemuritoare din muzică românească.
Despre asta este vorba azi, când lansez această piesă în duet cu Andrei Bănuță. Deși niciunul dintre noi nu era născut când originalul a fost lansat, ne-a apropiat dorința de a face acest duet și de a ne pune amprenta cu o interpretare proprie”, a declarat Andra.
Zilele trecute, Andrei Bănuță a fost invitat la București FM, în matinal, unde a povestit detalii neștiute despre această colaborare.
„Piesa asta, prima mea colaborare cu Andra, este un remake după șlagărul lui Dan Spătaru, „Nu m-am gândit la despărțire”, lansat în 1983, la Mamaia. Clipul chiar de acolo e inspirat. Mă bucur că am reușit să o aduc în atenția generației mele, eu având 23 de ani. E o onoare!. Foarte puțină lume știe că piesa asta e făcută de acum un an și jumătate și avea un alt videoclip filmat doar cu mine singur, fără Andra. Piesă asta trebuia să fie lansată anul trecut în mai, cu un videoclip filmat cu mulți prieteni și cu Anca Dinicu, dar cu două zile înainte de lansare a auzit Andra piesă și a acceptat să fie parte din această colaborare”, povestește Andrei.
„Eu cu Andra ne cunoaștem demult, iar tatăl ei a fost primul om care mi-a îndrumat pașîi spre industria muzicală, a fost primul care a crezut în mine. M-a văzut la un concurs de talente și mi-a fost aproape cu sfaturi. I-am trimis multe piese Andrei pentru că îmi doream să avem o colaborare, e printre artiștii pe care îi iubesc cel mai mult”, spune artistul.
Vă mai spunem că videoclipul a fost regizat de Român Burlaca și a fost filmat la Chișinău. Peste 70 de persoane, selectate după look, au participat la filmări și au ajutat la crearea atmosferei din 1983, prin costume și scenografie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!