Ce spune Adrian Văncică despre viitorul serialului „Las Fierbinți” și prețurile biletelor la cinema: „Suntem intr-o alta realitate”

Ce spune Adrian Văncică despre viitorul serialului „Las Fierbinți” și prețurile biletelor la cinema: „Suntem intr-o alta realitate”

Invitat în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, moderat de Radu Țibulcă, Adrian Văncică, care îi dă viață personajului Celentano din serialul „Las Fierbinți”, a oferit o serie de confesiuni directe și pline de savoare despre industria cinematografică autohtonă.

Adrian Văncică, sincer despre viitorul „Las Fierbinți” și problemele cinematografiei românești
Adrian Văncică, sincer despre viitorul „Las Fierbinți” și problemele cinematografiei românești Foto: youtube/facebook

Discuția a venit într-un moment de vârf pentru cariera sa cinematografică, odată cu apropierea premierei lungmetrajului „Nu e locul tău aici”, producție regizată de Florin Șerban care i-a adus deja lui Adrian Văncică prestigiosul premiu pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo.

Tabuul banilor în cinematografie și costul ieșirii la film: „Suntem într-o altă realitate”

Întrebat despre costurile din spatele producțiilor de pe marile ecrane și despre discreția financiară din breaslă, Adrian Văncică a subliniat că obsesia cifrelor este un import cultural care nu se potrivește încă mentalității locale:

„Vine de la americani: cât ai făcut, cum ai făcut, cât a luat ăla... La americani este numai despre bani, la noi încă sunt jenante discuțiile astea”.

În continuarea dialogului, gazda emisiunii, Radu Țibulcă, a atras atenția asupra realității dure din cinematografe, unde o simplă ieșire de weekend cu o familie cu doi copii ajunge să depășească suma de 100 de euro, între bilete, băuturi și gustări.

Reacția actorului a fost una tranșantă, taxând cu umor și luciditate contradicțiile din societate:

„Ce face românul când nu are 1 leu? Schimbă 100 de euro și nu e bancă! Suntem într-o altă realitate”, a punctat Adrian Văncică.

Până când va mai rula „Las Fierbinți”

O temă de mare interes pentru fanii serialului de comedie a fost longevitatea proiectului „Las Fierbinți”, difuzat de peste un deceniu cu cifre record de audiență. Adrian Văncică a oferit o perspectivă fermă asupra mecanismului de supraviețuire al fenomenului TV, fiind convins că nicio concurență directă nu poate clătina producția:

„Eu cred că «Las Fierbinți» nu are prădători naturali. Nu poate fi pus ușor la pământ de cineva din afară. Cred că rezistă atâta timp cât nu este atacat din interior... Va rezista cât vom putea să stăm la nivelul la care ne știe publicul”.

Chestionat cu privire la ce ar putea declanșa totuși o fisură din interior, actorul a recunoscut că factorii perturbatori țin mai degrabă de conjuncturi majore și imprevizibile: „Nu știu neapărat ce s-ar putea întâmpla, poate o pandemie, ceva de acest gen”, lăsând să se înțeleagă că atâta vreme cât echipa își păstrează calitatea și unitatea, serialul va continua să domine micile ecrane.

Sursa Youtube


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image jpeg
Miranda Kerr
tzanca uraganu jpeg
image png
Damian Drăghici, despre cea mai mare realizare a anului
Puya jpg
mirela si alexandru vaida
Hailey Bieber  foto   Profimedia jpg
image
image