Cristina Vasiu a primit inelul de logodnă de la iubitul ei!

Ultima actualizare:

Solista Cristina Vasiu, fosta concurentă de la ”X Factor” și ”Te cunosc de undeva”, este în culmea fericirii. Și asta pentru că trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Marius Cătălin Stoica. Iubitul a cerut-o în căsătorie, iar Cristina le-a arătat fanilor inelul de logodnă.

image

”Oficial, ziua mea de filmare s-a încheiat cu un DA, din toată inima! Te iubesc Marius Cătălin Stoica”, a fost mesajul vedetei de pe rețelele de socializare. Iar lângă acest mesaj a publicat niște fotografii cu ei doi în care arată și inelul de logodnă primit.

Iată ce ne-a povestit solista care a fost surprinsă cu un diamant.

Marius i-a dat inelul cu diamant

”Mă așteptăm cumva, dar nu chiar acum. Noi vorbisem despre asta, dar m-a surprins și a fost un DA mare. Pe 7 iunie am împlinit un an și jumătate de când suntem împreună, s-a întâmplat pe barca unor prieteni buni, la Snagov, după filmările noului single”.

Așa am aflat că cei doi îndrăgostiți s-au cunoscut la un podcast în care au fost amândoi invitați de Doru Iuga și așa a început frumoasa poveste de dragoste.

Cristina si Catalin
Cristina si Catalin

Recent au și lansat o piesă la care au lucrat împreună, care se numește ”O mie de ani”. Deși nu era primul featuring al solistei, a fost prima colaborare cu un iubit de-al ei, fiind o melodie specială, de dragoste.

Au lansat o piesă împreună

“O mie de ani” este piesa mea de suflet, pe care mi-am dorit tare mult să o cânt alături de Cătălin, iubitul meu, și protagonistul poveștii noastre de iubire din clip, cât și din viața reală! Piesa descrie acea poveste de dragoste, plină de pasiune și dorința de a petrece tot restul vieții lângă sufletul pereche! Felix Noa și Smax sunt producătorii piesei, alături de care am lucrat foarte fain, ne-am conectat energiile, și a ieșit un produs de care suntem mândri! Noi am mai lucrat împreună în studiourile FlyProject cu ani în urmă, însă iată că acum s-au legat astrele și am reușit să finalizăm ceva pe placul tuturor!

Cei doi iubiți s-au logodit
Cei doi iubiți s-au logodit

Sunt sigură că foarte multe cupluri se vor regăsi în această piesă, indiferent de vârstă, dragostea nu are limite, nici bariere, este sentimentul care ne ține vii și pe care trebuie să îl păstrăm în noi cât mai mult timp! Scenariul este scris de mine, am filmat la mare în trei locații din Mamaia, Hotel Riva, BarrelsPub și plajă Mamaia alături de un băiat foarte talentat și creativ, Shinni, care îmi este și un bun prieten. Alături de noi a fost și Neagu, pe partea de foto, și making off, la fel toate laudele și despre el! Pe partea de styling, am lucrat alături de Oana Cocîr – Finezze și am schimbat în jur de trei ținute! La make up și hair, Andreea Popeanu și Pârvu Andrei m-au ajutat să am un look care a rezistat peste 12 ore de filmare, iar buchetul de 101 trandafiri albi a fost creeat special pentru mine și acest clip, de Marylisa Bustei care a fost o adevărată superbitate! Sunt încântată maxim de tot ceea ce se întâmplă în viață mea în ultima perioada, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cum așează lucrurile, mă înclin în fața oamenilor care mi-au fost alături de-a lungul anilor! Mulțumesc și celor care mi-au închis multe uși, m-au ajutat să merg mai departe, să muncesc mai mult, și să mă bucur de zece ori mai tare pentru fiecare realizare!

Cristina Vasiu cu iubitul ei
Cristina Vasiu cu iubitul ei

”Ce poate fi mai frumos decât să-ți cânți dragostea în versurile unei piese de suflet și să-i dedici jumătății tale o astfel de declarație?! Am pus mult suflet în acest proiect, deoarece el a luat ființă din dragostea ce ne leagă pe noi, practic versurile fac parte din povestea pe care noi o scriem zi de zi, pentru tot restul vieții!! Dacă până acum am abordat un alt gen muzical, folclorul autentic, unde mi-am cântat trăirile și emoțiile, și unde publicul meu era cu totul diferit de cel al Cristinei, asta nu m-a împiedicat să încerc această abordare a unui stil diferit, ba chiar mai mult de atât, îmi place tare mult, și este o piesă care cred că va umple multe suflete cu bucurie!”, a declarat și Cătălin, partenerul de viață al solistei.

      Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net