De ce vrea fratele din Germania al lui Mihai Trăistariu să se întoarcă în țară? „Câștigă cam 15.000 de euro pe lună”

De ce vrea fratele din Germania al lui Mihai Trăistariu să se întoarcă în țară? „Câștigă cam 15.000 de euro pe lună”

#Exclusiv Click!

Din ce în ce mai mulți români părăsesc Germania, după ce mai nou se confruntă cu taxe foarte mari impuse de autorități. Unul dintre aceștia este Constantin, fratele lui Mihai Trăistariu, care vrea să se întoarcă cu toată familia în țară. Solistul însă este circumspect și și-a avertizat fratele că nici în țară nu umblă câini cu covrigi în coadă.

Constantin, fratele cel mare al lui Mihai Trăistariu, a ales să se stabilească în Germania cu mai bine de un deceniu în urmă, alături de familia lui, care este foarte numeroasă. Constantin are patru băieți și o soție româncă și, până anul acesta, i-a mers foarte bine în Germania cu firma lui de construcții. 

Venit recent în vizită pe Litoralul românesc, Constantin a tras la una dintre garsonierele fratelui său Mihai de la Năvodari și i-a făcut acestuia o mărturisire care l-a pus pe gânduri pe cunoscutul solist: acesta vrea să revină, anul viitor, cu familia în țară, pentru că în Germania viața a devenit foarte grea. 

Trăistariu: „Nu le mai rămâne niciun ban”

 „Frate-miu înainte spunea că ar veni în 5 ani înapoi, acum zice că ar veni într-un an. Nu mai are răbdare, vrea să plece din Germania, nu mai merg treburile acolo. 

A zis că sunt taxele prea mari! El câștigă în prezent cam 15.000 de euro pe lună, dar a zis că la ce cheltuieli mari are acolo, că el are o firmă de construcție cu gresie și făianță. În Germania, taxele sunt imense, vreo 60% sunt numai taxe, și apoi chiria mai este 2000 de euro, că stă la o casă, că ei au patru copii și e complicat. 

Nu le mai rămâne niciun ban, nu poate să facă nimic, e mult mai greu decât acu 10 ani. Și ar veni în România să facă același lucru, să-și deschidă și aici o firmă de construcție”, a dezvăluit Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru Click!

Constantin, fratele cel mare al lui Mihai Trăistariu foto: Facebook
Constantin, fratele cel mare al lui Mihai Trăistariu foto: Facebook

Ce vrea să facă Constantin în România? 

Constantin ar dori să se întoarcă acasă și să fondeze și aici o firmă din construcții, din care să-și câștige existența. 

 „Eu unul nu prea l-am încurajat, că aici e foarte greu și aici. El nu mă crede, adică nu știu dacă ar face banii ăștia în România. Eu i-am zis că acolo în Germania faci 15.000 de euro, iar aici faci 1.000-2.000, să nu crezi că faci bani!

Dar poate că de dorul de casă, de România, îl împinge să se întoarcă aici. Și soția lui e tot româncă, ea e din Lugoj, noi suntem din Piatra Neamț. Și nu știe unde să se mute: ori la Piatra Neamț, ori la Constanța, ori la Timișoara, ori la Sibiu. Vrea să-și găsească rostul pe aici, prin  țară. 

Copiii au crescut și ei, are doi băieți mari (unul de 26, altul de 23 de ani), unul s-a și însurat, deci se descurcă cumva. Dar mai are unul mic de 8 ani și încă unul de 16 ani. Toți sunt băieți, patru băieți! Deci acum mai are pe ăștia mici să-i mai crească, să-i ducă până la 18-20 de ani, apoi își iau zborul și ei, iar el va rămâne cu soția”, a mai spus solistul, pentru Click!

Mihai și fratele lui Vasile Trăistariu foto: Facebook
Mihai și fratele lui Vasile Trăistariu foto: Facebook

Celălalt frate al lui Trăistariu e pictor 

Mihai Trăistariu mai are un frate pictor și o soră, ambii locuind în România. 

„Iată-i pe cei patru frați Trăistariu! Sora mea – Geanina – e lector universitar în Iași. Iubește matematica și psihologia. Fratele cel mare – Constantin – locuiește în Germania și are o afacere proprie acolo, în construcții. Fratele mijlociu – Vasile – este pictor și locuiește în Piatra Neamț. Iar eu... sunt eu”, și-a prezentat Trăistariu frații, pe rețelele de socializare. 

Solistul a avut în trecut o serie de divergențe cu fratele mai mic, Vasile Trăistariu, care este pictor și locuiește în Piatra Neamț. Situația acestuia este însă una precară și solistul a dezvăluit  că îl sprijină financiar atunci când este nevoie, plătindu-i chiria și utilitățile. Declarațiile solistului l-au deranjat însă pe Vasile. 

„Vreau să-mi cer iertare față de fratele meu, Vasile! Am spus tâmpenii prin emisiuni despre el, supărat fiind că trebuie să-i achit mereu facturile, să-i trimit bani mereu, dar am greșit. Nu trebuia să procedez așa! Fratele e tot frate, indiferent de statutul și norocul fiecăruia. Fiecare are steaua lui, succesul lui, talentul lui”, a spus atunci Trăistariu, care acum se înțelege foarte bine cu fratele său pictor. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
marian godina  social media jpg
marisa paloma e1728070137997 jpg
diana lupescu captura video jpg
dani otil instagram jpg
image png
FotoJet (16) jpg
image png
FotoJet (15) jpg
image
image