Gabi Luncă va avea muzeu și festival, la Vărbilău! Rebeca Onoriu: „Va fi în aer liber, cu muzică și grătare!”

#Exclusiv Click!

Pe 2 aprilie 2023 s-au împlinit doi ani de la decesul marii artiste de muzică lăutărească, Gabi Luncă! Rebeca Onoriu, fiica cea mică a celebrei cântărețe, a anunțat că va deschide, în curând, un muzeul memorial, chiar în comuna natală a artistei, Vărbilău, aflată la 80 de kilometri de București. Celebra solistă va avea și un festival în zonă, festival ce-i va purta numele.

Rebeca Onoriu, fiica cea mică a lui Gabi Luncă, intenționează să deschidă un muzeu în memoria mamei sale, în comuna natală a artistei, Vărbilău, aflată la 80 de kilometri distanță de București.

Rebeca a fost deja în vizită, zilele trecute, la Vărbilău, punând la punct toate detaliile împreună cu primarul comunei. Muzeul va fi găzduit în foaierul Casei de Cultură din comună și va conține lucrurile personale ale artistei.

De asemenea, Rebeca a vorbit cu edilul comunei să facă și un festival dedicat mamei sale.

Vom face un muzeu cu numele mamei, dar și un festival mare, la ea acasă, acolo unde s-a născut. Am mers, zilele trecute, la locurile natale ale mamei mele, la Vărbilău, și am vorbit cu primarul de acolo, care ne-a oferit tot sprijinul.

Am găsit un loc care este ideal pentru o astfel de manifestare de amploare. Vor fi concerte, vor fi și grătare, locuri special amenajate. De altfel, în trecut se și ținea un festival Gabi Luncă acolo, pe durata a trei zile. 

Încă nu am fixat o dată exactă. Așteptăm să mai treacă ploile acestea. Ne dorim să avem vreme frumoasă! Va fi un festival în aer liber!”, ne-a declarat Rebeca Onoriu, fiica cea mică a regretatei artiste.

Gabi Luncă, răpusă de COVID-19

Gabi Luncă s-a stins din viață pe 2 aprilie 2021, răpusă de nemilosul virus COVID-19. Discografia regretatei Gabi Luncă reunește apariţii discografice (ebonite, viniluri, benzi de magnetofon, casete audio, CD-uri şi DVD-uri), ce conţin înregistrări din perioada 1959-1991, la casa de discuri Electrecord.

Gabi Luncă s-a retras definitiv de pe scena muzicală lăutărească în 1993. De atunci, marea noastră artistă nu a mai cântat decât la slujbele Bisericii Penticostale.

Rebeca Onoriu, fiica cea mică a lui Gabi Luncă, este cea care a moștenit tot repertoriul mamei sale după ce aceasta s-a stins din viață. Surorile sale, Estera și Sara, dar și fratele Emanuel, i-au cedat Rebecăi drepturile de autor de pe urma pieselor lui Gabi Luncă și ale acordeonistului Ion Onoriu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net