Gândul care nu îi dă pace Adrianei Bahmuțeanu: „Ce anume am făcut greșit?” Ce lovitură a primit: „M-au privit ca prin sticlă”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Adriana Bahmuțeanu (51 de ani) a obosit să ia toate tribunalele la rând pentru a-și face dreptate și a-și aduce mai repede cei doi băieți lângă ea, pe Maximus și Eduard. 

Vedeta nu și-a văzut fiii de la moartea regretatului om de afaceri Silviu Prigoană. Ajunsă cumva la capătul puterilor, ea a postat o scrisoare publică către băieții ei, care se numește „Scrisoare de la părintele alienat”. Jurnalista își expune astfel dorul față de copiii ei cărora le explică adevărul și  faptul că nu i-a părăsit, ci a fost alungată de lângă ei.

Scrisoarea Adrianei Bahmuțeanu

„Dragă fiule, nu am plecat - am fost alungată..Dacă vei citi asta într-o zi, vreau să știi adevărul. Nu versiunea transmisă în șoaptă, nu narațiunea din sala de judecată, și cu siguranță nu poveștile de la culcare care m-au prezentat drept omul rău care te-a abandonat sau care nu te-a iubit..Nu te-am părăsit. Am fost alungată!

Nu ai fost niciodată tu  problema. Tu ai fost motivul pentru care am stat mai mult decât putea suporta inima mea.Îmi amintesc cum te-am ținut în brațe pentru prima dată. Acel moment m-a schimbat. Mi-a dat un motiv să lupt mai cu spor, să iubesc mai profund și să visez mai măreț. Dar, pe măsură ce anii au trecut, dragostea dintre mine și tatăl tău a început să se estompeze. Nu pentru că nu am încercat.

Am încercat, fiule. Dumnezeu știe că am încercat. Am rămas când casa a devenit ostilă. Am rămas când nu am fost ascultată, când am fost umilită, când culoarea pielii a devenit motiv de râs și de batjocură!

Când am fost acuzată pe nedrept de fapte pe  care nu le-aș fi făcut niciodată!Am rămas când m-am simțit ca o străină în viața pe care o construiam”, sunt doar câteva din rândurile de început ale scrisorii Adrianei Bahmuțeanu adresată băieților ei.

„M-am tot  gândit de ce mi-a dat Dumnezeu asta, ce am eu de învățat de la viață”

Contactată de Click!, Adriana Bahmuțeanu ne-a povestit că s-a săturat să tot meargă prin tribunale pentru a-și face dreptate. Și în toată această suferință există un gând care nu îi dă pace vedetei: de ce a trebuit să treacă prin această încercare?

„E o crimă să despărți părintele de copil  și copilul de părinteEu m-am măritat cu tribunalul pentru că în ultimii 20 de ani am fost numai pe la tribunale deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Nu îmi place să merg la tribunal, nu îmi plac procesele, mi se pare exemplul evident de degradare umană, de umilire. Vezi acolo tot felul de categorii sociale de oameni care se ceartă ori pe milioane de euro ori pe două canapele, vezi acuzații nefondate, vezi exact mizeria umană.

Am ajuns în mizeria asta umană și m-am tot  gândit de ce mi-a dat Dumnezeu asta, ce am eu de învățat de la viață, ce anume am făcut greșit sau ce trebuie să fac diferit, csă nu mai ajung să mă războiesc prin tribunale, care este până la urmă moștenirea de familie din arborele genealogic care trebuie cumva schimbată, vindecată, dizolvată pentru că e clar, o nedreptate care mi se întâmplă. Eu așa o consider, o văd ca pe o nedreptate”, ni s-a confesat Adriana Bahmuțeanu care și-ar fi dorit totuși să aibă o viață liniștită în care să traiască frumos, iar copii ei să nu aibă de suferit în niciun fel.

„Nu mi-aș fi dorit când m-am căsătorit să ajung așa, dar uite că am ajuns prin tribunale și, din păcate, copiii sunt cei care suferă, ei sunt cei mai afectați. Și o să militez în continuare ca să se schimbe legile, să aliniem legislația românească la cea europeană pentru că în toată Europa și în toate țările civilizate așa ceva nu se întâmplă, cum se întâmplă în România, să lași atâția copii pe mâna unor alienatori și să nu faci nimic, deși, teoretic, legi avem dar ele nu sunt aplicate și sunt  funcționarii publici, nu toți, dar o parte din ei, care nu-și fac treaba și coalizează cu alienatorii.

Cum e și în cazul meu! Mi se pare foarte trist că toată lumea stă și se uită ca la un spectacol, ca la o piesă de teatru și nimeni nu face nimic. În lunile astea am bătut pe la toate porțile instituțiilor, ministerelor. Am cerut să mi se facă dreptate, doar să se aplice legea, m-am dus cu legea în mână și m-am rugat de ei și nimic! Instanțele, judecătorii, se uită ciudat! Procurorii, toți se uită ciudat când le ceri un lucru doar bazat pe lege, le spui doar să aplice legea. Și se uită cu o privire care trece prin tine ca  prin sticlă”, mai spune vedeta uimită încă de faptul că nu poate în niciun fel să își facă dreptate, cu toate legile din lume, mai ales când e vorba despre copiii ei și de viața și dezvoltarea lor.

„Asta mi se pare foarte trist că oamenii nu înțeleg, de fapt, că ar trebui să se țină cont de interesul superior al copilului. Se tot urlă și se tot vântură povestea asta cu interesul superior al copiluluidar unde este interesul superior al copilului, din moment ce statul - care ar trebui să apere copilul și familia, nu face nimic!", a mai completat Adriana Bahmuțeanu.

„Am fost despărțită forțat de ambii copii chiar din seara decesului tatălui lor”

Jurnalista și prezentatoarea TV a rememorat pentru Click seara în care a fost despărțită de copiii ei, Maximus și Eduard, chiar după anunțarea decesului lui Silviu Prigoană. Vedeta a fost acuzată că și-a expus băieții în presă imediat după moartea omului de afaceri,  acest lucru făcând tot acest proces de recuperare al copiilor ei puțin mai anevoios.

„Eu am fost despărțită forțat de ambii copii chiar din seara decesului tatălui lor. Am doi martori cu care eram în mașină și prima dată când am aflat că a murit Prigoană am crezut că este fake news. Și martorii mei sunt, cel puțin unul dintre ei este celebru - Carmen Șerban - vă poate confirma. Eram cu ea și cu nepoata ei, am aflat că a murit Prigoană. Am crezut că este fake, mă duceam să cumpăr un pat și niște canapele, schimbasem mobila în casă și nu aveam pe ce să culc copiii, nu era nimic în casă, eram în drum spre un magazin de mobilă, am aflat chestia asta, eram în legătură cu amândoi copiii,  i-am pus  pe copii să își facă bagajele, îmi făcusem calculul că numai bine, au timp să își  facă bagajele și să își pună în ele ce aveau ei pe acolo, până ajung la ei.

Între timp au ajuns frații cei mari cu avocatul și am fost sunată de acel avocat și mi s-a spus că nu am ce să caut în casă să iau niciun copil. Când am ajuns la poarta lui Prigoană era toată  presa strânsă acolo iar acuzația care mi se aduce mie de către angajații DGASPC este că am expus copiii în presă. Eu nu am expus niciun copil în presă, eu am expus o situație de abuz!”, a ținut să precizeze în acest caz Adriana Bahmuțeanu.

Sunt  jurnalist, sunt psiholog și sunt și coordonator la Societatea Română de Victimologie, coordonez inclusiv departamentul de  minori, familie, alienare parentală și am spus în presă acest abuz. În urma acestor acuzații ale lor că eu aș fi adus presa în fața casei lui Prigoană, s-a considerat că am abuzat emoțional copiii, dar ei nu au abuzat copiii emoțional că i-au ținut departe de mama lor cu care aveau o relație bună până să moară Prigoană?”, se întreabă jurnalista Adriana Bahmuțeanu care își “strigă” durerea de mamă peste tot, sperând ca într-un final să ajungă lângă copiii ei.

În scrisoarea pe care a postat-o pentru băieții ei pe rețelele de socializare, Bahmu își dorește ca Maximus și Eduard să știe că mama lor a fost îndepărtată voit de lângă ei.

„Dacă te-ai întrebat vreodată de ce nu am fost la ziua ta de naștere... Este pentru că nu aveam voie. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce nu am sunat mai des... Este pentru că eram blocată.  Dacă ai crezut că nu-mi pasă... Fiule, e pentru că cineva a muncit din greu să te facă să crezi asta.Și poate ești furios. Înțeleg. Poate că nu vrei să citești asta. E în regulă. Dar într-o zi, când viața va fi mai liniștită și întrebările tale vor fi mai puternice, sper că această scrisoare te va găsi. Pentru că adevărul este: nu am încetat niciodată să te iubesc! Nicio secundă…”, a mai scris Adriana Bahmuțeanu în rândurile adresate, deja fără putere, fiilor ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Brad Pitt, Ines de Ramon, foto Shutterstock jpg
Smiley, foto Facebook jpg
titi aur jpeg
BeFunky collage   2025 06 24T200417 999 jpg
banner aurel pădureanu jpg
Radu Valcan, foto Instagram jpg
BeFunky collage   2025 06 24T175101 042 jpg
CARDI B haina blana profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net