Îl recunoști pe acest puști simpatic? A ajuns unul dintre cei mai admirați artiști din România

Ultima actualizare:

În familiile marilor artiști, uneori, talentul se moștenește. Astfel, multe dintre vedetele veritabile autohtone au ajuns în lumina reflectoarelor, încă din copilărie. Mai întâi, în umbra părinților celebri, pentru ca, mai apoi, să își găsească propriul drum spre celebritate.

Este, indiscutabil, și cazul lui Ștefan Bănică Junior, 55 de ani. Chiar dacă generațiile recente îl știu ca un muzician și un showman de excepție, Ștefan Bănică Junior a intrat în lumea artistică avându-l ca mentor pe tatăl său, maestrul Ștefan Bănică. Încă de la o vârstă fragedă, juniorul i-a călcat, cu succes, pe urme. Într-o scenetă TV, din 1971, Ștefan Bănică Junior apare alături de tatăl său, puștiul de patru ani fiind greu de recunoscut astăzi.

Ștefan Bănică Junior s-a născut în octombrie 1967 și este fiul maestrului Bănică Senior și al fostei jurnaliste Sanda Vlad Lițeanu. A absolvit, în 1985, liceul I.L. Caragiale și, parcă în umbra marelui dramaturg, a continuat studiile superioare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din Capitală, absolvind în 1990.

Primul său rol într-un film a fost al lui Mihai, în producția „Liceeni”, în 1986. Filmul a fost un succes, așa că s-a transformat într-o serie, „Extemporal la dirigenție”, în 1987, și „Liceenii Rock 'n' Roll”, în 1992. Tot în 1992, Ștefan Bănică Junior a lansat și primul său album, „Un actor, un rock'n'roll”. Și cu rock'n'roll a continuat până astăzi, acesta fiind stilul muzical și stilul de viață care i-a modelat personalitatea și cariera.

Chiar dacă notorietatea a dobândit-o grație unor formate comerciale, Bănică Junior nu a renunțat la pasiunea sa pentru teatru. Și în prezent, poate fi văzut în diverse piese. Atunci când a debutat ca actor de teatru, tatăl său era foarte emoționat. Juniorul povestea, la un moment dat, cum maestrului îi creștea pulsul sau tensiunea când acesta intra pe scenă. În unele cazuri, chiar ajunseseră să aibă discuții aprinse dacă seniorul ar trebui să mai fie în sală atunci când joacă Ștefan Bănică Junior. Cei doi au făcut echipă în mai multe rânduri.

În anii 90, de exemplu, cei doi Ștefan Bănică au susținut un duet fabulos pentru diaspora din Los Angeles, California. La restaurantul cu specific românesc, Mignon, din Hollywood, au mai cântat, în 1993, Dan Spătaru și Loredana Groza.

Ștefan Bănică Junior a mai avut un frate de tată, Alexandru, mai mic cu 10 ani decât el. Din păcate, Alexandru a decedat, în ianuarie 2001, în urma unui accident de circulație, în București. A fost înmormântat alături de tatăl său, care murise în 1995. Ștefan Bănică Junior a fost atât de atașat de fratele său mai mic, încât și-a botezat cel de-al treilea copil cu numele acestuia.

Așa cum el a fost apropiat de fratele lui de tată, Ștefan Bănică Junior și-a apropiat copiii avuți din relații diferite. Între 1994 și 1999, Ștefan Bănică Junior a fost căsătorit cu Mihaela Rădulescu. Până în 2005, a avut o relație cu Camelia Constantinescu și așa s-a născut Radu Ștefan. Între 2006 și 2013, Bănică Junoir a fost căsătorit cu Andreea Marin, din relația lor rezultând Ana Violeta Marin Bănică. Din 2013, Bănică Junior s-a căsătorit, a treia oară, de această dată cu Lavinia Pârva. Pe fiul lor îl cheamă Alexandru.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net