Irina Fodor și Ștefan Bănică și-au dat întâlnire în casa artistului. Prezentatoarea a intrat pe ușa de la garaj

Ștefan Bănică Jr. și Irina Fodor s-au întâlnit pentru a merge în casa actorului. Cum și-au petrecut timpul cei doi.

dancing on ice png

Recent, Irina Fodor și Ștefan Bănică și-au dat întâlnire. Cei doi au mers în casa actorului unde stat o vreme, conform Cancan.ro.

Întâlnirea misterioasă ce i-a avut protagoniști pe Fodor și Bănică Jr. a început cu Irina, care a ajuns prima lângă casa actorului. La câteva minute după aceea și-a făcut apariția și artistul, care a parcat și s-a îndreptat către locuința lui. Ștefan Bănică Jr. a preluat-o pe Irina din drumul său și s-au dus împreună către casa acestuia. Cei doi au intrat prin garaj și s-au dus într-una din camerele sale, unde s-au pregătit pentru o nouă ediție a emisiunii ''Dancing on ice. Vis în doi''.

Citește și Moment emoționant! Două fetițe ucrainene au patinat pe scena Dancing on Ice, în scop umanitar 

PROVOCARE PENTRU CEI DOI

De când cei doi au acceptat provocarea de a prezenta emisiunea difuzată pe Antena 1, au din ce în ce mai multă treabă. Cei doi, profesioniști fiind, doresc să fie mai buni cu fiecare ediție, astfel că repetă și în timpul liber.

Emisiunea cere multe sacrificii, iar cei doi se pare că sunt dispuși să le facă, Ștefan Bănică Jr. punându-și la dispoziție chiar și casa, pentru repetiții.

Cei doi prezentatori, cu o zi înaintea derulării emisiunii de sâmbătă, 26 martie, au făcut ultimele retușuri, pentru ca totul să iasă bine. Au petrecut câteva ore bune, în care și-au dat toată silința. Rezultatele aveau să apară chiar a doua zi, când ambii au prezentat emisiunea în care au fost eliminați din concurs Nicolai Tand și Daniela Niță.

Citește și Ruby, detalii de culisele "Dancing on ice": "Suntem în dureri mulți" 

Dancing on ice

Emisiunea este o adaptare românească a formatului britanic „Dancing on Ice”, o emisiune de tip concurs, în care vedetele, nouă la număr, concurează pe gheață, în ritm de dans, alături de patinatori profesioniști: Iulia Albu, Sore, Ruby, Cosmin Natanticu, Nicolai Tand, Oase, Jean Gavril, Carmen Grebenișan și Cătălin Cazacu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea berecleanu colaj facebook jpg
banner basescu Geambasu jpg
 Francisca și TJ Miles vor deveni părinți anul viitor, în luna martie
dani mocanu
mariana moculescu colaj instagram png
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au fiică de 15 ani și nu le vine să creadă
banner florin calinescu png
Cristina Spătar, apariție de Regină la filmările pentru Protevelion
image
actualitate.net
image
actualitate.net