Mihai Bendeac, burlacul super sexy! Cum a apărut celebrul actor în mijlocul străzii! „Mari progrese nu am făcut, însă mă mențin relativ decent!"

Mihai Bendeac (40 de ani) face furori pe social media. Și-a scos mușchii la vedere, dar nu doar mușchii ci și...lenjeria intimă!

Pentru că face reclamă la niște pijamale super confortabile cu tentă de Crăciun, Bendeac nu s-a mai putut abține, așa că a pozat și în chiloți, mai precis în boxerii pregătiți de sărbătoare, chiar în mijlocul străzii. Și a făcut furori! În plus, el s-a simțit atât de bine în acest fel,  încât nu s-a mai schimbat de haine și a plecat acasă în pijamale. De altfel, actorul a mărturisit că tot în aceeași ținută a ieșit să își plimbe și câinele. Pentru că spune mereu ce gândește, Bendeac s-a declarat mulțumit și de...dotările sale, fiind de părere că se menține chiar decent.

Nu aș fi crezut că pot face asta și poate fi atât de bine. La ora 12.30 am avut ședința foto pe o stradă din centrul  Bucureștiului. Am plecat de acolo (fără să mă schimb, atenție!!!) am ajuns undeva și, ulterior, am aterizat acasă la ai mei. Ceva din mine a zis: "Bă, mi-e lene să mă schimb! O să ies la plimbare cu Happy fix așa!". Și m-am dus. Cu toate anxietățile mele, efectiv nu mi-a păsat că merg în pijama pe stradă. În momentul ăsta am două pijamale și un halat pufos. Pentru mine, urmează, începând cu 15 Decembrie, 3 săptămâni în care stau acasă și scriu, lucrez. Din pijamale nu mai ies! Frumoase sunt? Sunt. Materialul se simte bine pe piele? Se simte! Sunt elegante? Sunt! Sunt un bou? Sunt! (Această ultimă întrebare/răspuns am adăugat-o pentru efect comic! Deși sunt, de multe ori, un mare bou.) P.S.: Am pozat și în chiloți ca să vedeți că mari progrese nu am făcut însă mă mențin relativ decent", a ținut să transmită Mihai Bendeac pe Instagram, la pozele postate în pijamale, inclusiv în boxerii roșii cu verde.

Îi este recunoscător lui George Mihăiță

Mihai Bendeac are mereu vorbele la el și a povestit, la un moment dat, că o să îi fie mereu recunoscător lui George Mihăiță pentru faptul că l-a susținut în carieră și i-a acordat încredere, așa că are numai cuvinte mărețe pentru acesta.

Nu mă știa nimeni atunci. Sigur, eram talentat, muncitor. Dar nu oricine este dispus să vadă asta. Dânsul a văzut. Și îi sunt recunoscător. Am jucat mult împreună. "Pălăria", "Bani din cer", "Revizorul", "Desculț în parc"... Este inimaginabil gradul său de profesionalism, starea de perpetuă studenție, tocilarismul profesional. Am avut emoții la "Desculț în parc" pentru că, deși mai montasem spectacole, nu apucasem să lucrez din calitatea de regizor cu ceea ce îndeobște numim "monstru sacru". Dar lucrurile s-au dovedit a fi extraordinar de simple. M-am trezit în fața mea cu un artist tânăr, un artist care lucrează textul ca și mine, la virgulă, care se comportă ca și cum te investește din start cu o cantitate incomensurabilă de încredere", a mărturisit Bendeac, în luna septembrie, cu ocazia zilei de naștere a lui George Mihăiță, atunci când marele actor a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani.

Mihai Bendeac joacă acum în spectacolul de teatru "Casa de modă", a cărei premieră a avut loc în luna noiembrie la Timișoara, avându-i colegi pe Anca Dinicu, Liviu Pintileasa, Vlad Drăgulin, Letiția Vlădescu și multe alte nume cunoscute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net