Mihai Leu refuză să se trateze de cancer în străinătate: „Medicii români m-au salvat!” E vitezomanul Gică, și în trafic, ca la raliuri? „Nu-s ușă de biserică”
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box, duce, de 11 ani, o luptă nedreaptă cu o boală grea, cancer la colon. În interviul exclusiv pentru Click!, el ne-a vorbit despre starea sa de sănătate, după externarea de la Spitalul Fundeni, unde medicii l-au salvat în ultima clipă. Am aflat și când are voie să revină pe pistă, la cursele de raliuri, dar și cât de „cuminte” este, ca șofer, în trafic.








În urmă cu trei luni, a fost la un pas de moarte
În urmă cu trei luni, marele nostru sportiv Mihai Leu a fost la un pas de moarte, conform cutremurătoarelor mărturisiri făcute pe Facebook:
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0. Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine, datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum”.
„Sunt tot mai bine, dar trebuie să o iau ușor”
Cum se simte acum, după externare? Mihai Leu ne-a vorbit cu optimism despre starea sa de sănătate:
„Sunt tot mai bine, dar trebuie să o iau ușor, să mai am puțină răbdare. Nu am restricții, pot mânca orice, chiar și de Paște. Nu trebuie să fac mult efort, așa că voi reveni, ca pilot, la campionatele de raliuri, din această primăvară, cel mai probabil de la sfârșitul lunii aprilie.
Recunoscător medicului Irinel Popescu, care i-a salvat viața
Am vorbit cu doctorul meu, Irinel Popescu, cam pe atunci voi putea reveni în sport. Eu am încredere 100% în sistemul medical românesc, în medicii noștri, nu m-am tratat în străinătate. Aici m-au salvat!”, spune el, exclusiv pentru Click!
De altfel, în semn de recunoștință, Mihai Leu și-a și postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de salvatorul său, medicul Irinel Popescu. A adăugat și un mesaj de mulțumire:
„Alături de omul care m-a ajutat din tot sufletul să câștig în cel mai greu meci al carierei. Respect, domnule profesor Irinel Popescu!”.
E vitezomanul Gică, și în trafic, ca la raliuri?
Dacă, pe pistă, la competițiile de raliuri, este vitezoman, Mihai Leu susține că, pe șosele, e cu mult mai cuminte:
„Am fost destul de norocos, nu am luat amenzi pentru depășirea vitezei, dar nu am fost nici ușă de biserică în trafic, m-au mai amendat pentru altele”, a mai menționat el, exclusiv pentru Click!
A sărbătorit 34 de ani de iubire cu soția italiancă
Mihai Leu este nu numai un sportiv de top, ci și un romantic incurabil, un familist convins. A vorbit cu emoție despre soția lui, italiancă de origine, pe care a cunoscut-o, în străinătate, într-un local. A știut din prima clipă că vor fi împreună o viață:
„Dacă m-aș întoarce în timp, aș vrea să mai trăiesc o dată prima întâlnire cu soția mea. Eram în Germania, aveam un antrenor nou și m-a rugat să îi arăt orașul fetiței lui de 14 ani.
Într-un bistro din Leverkusen, am văzut-o în ziua respectivă pe Anna și știu că i-am zis fetei antrenorului meu: „Ea o să fie soția mea". Nu știam nimic despre ea, cine e, cum e, dar pur și simplu am știut că va fi soția mea. Pentru mine, astea sunt momentele care rămân cu tine toată viața”.

































